Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Toamna ţesătoare

                        Toamna mândră, harnică

                        Şi de bunuri darnică

                        A-mpărţit a ei comori:

                        Frunza-i dat-au vântului,

                        Iar roada pământului

                        Dat-o au la muncitori.

 

                        Dat-au in pentru ştergare

                        Şi porumb pentru coşare

                        Plin de ţinte aurii,

                        Şi toţi strugurii de vie

                        Pentru dalba veselie

                        De la nunţi şi cumătrii.

 

                        Dat-au încă pentru coasă

                        Iarba-i verde şi frumoasă

                        Care-n mai au înflorit;

                        Şi-a ei păsări cântătoare,

                        Şi-a ei şiruri de cocoare

                        Tainicului Răsărit.

 

                        Ş-au rămas, sărmana, goală,

                        Pe când viforul se scoală

                        Aducând gerul de an!

                        Ce-a să facă ea la iarnă?

                        Norii vin ca să aştearnă

                        Pe câmpii un lung troian.

 

                        Vai de ea! Ce-a să devie

                        Sub cumplita vijelie

                        Care suflă oţerit

                        Peste văile uscate,

                        Peste apele-ngheţate,

                        Peste codrul desfrunzit?

 

                        Dar nu-i pasă! Cât e soare,

                        Toamna, mândră ţesătoare,

                        Pune furca-n brâul ei,

                        Ca să toarcă şi să ţese

                        Pânză lată-n iţe dese

                        De-nvelit umerii săi.

 

                        Şi torcând de-a lungul trece

                        Peste brazda murgă, rece,

                        Unde ies painjini mii.

                        Iar fuioru-i de mătase

                        Pe pământ în urmă lasă

                        Mreji de raze argintii.

 

                        Câte lanuri, văi întinse,

                        Toate-acuma sunt cuprinse

                        De lungi fire ce lucesc.

                        Unele s-adună în caier,

                        Altele, pierdute-n aer,

                        Tainic, lin călătoresc.

 

                        Toamna grabnic le urzeşte,

                        Le-mpleteşte, nevedeşte,

                        Şi cu toate la un loc

                        Ea-şi lucrează o învelitoare

                        Ca să meargă-n şezătoare

                        Şi să ia parte la joc.

 

                        Iat-o în cămeşă albă,

                        Cu lefţi mari lucind în salbă,

                        Mari cât ochii săi căprii.

                        Trista iarnă-o pizmuieşte

                        Şi prin neguri o pândeşte

                        Descântând vrăjitorii.

 

                        Iar românul cu drag spune:

                        „Doamne! fă încă-o minune!

                        Scoate-o faţă-n calea mea,

                        Ca şi toamna harnică

                        Şi de suflet darnică,

                        Să-mi fac traiul meu cu ea!”