Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Ştefan şi Dunărea

                        Dunăre! ce plângi tu oare?

                        Plâng o floare de sub soare

                        Ce din sânu-mi a răpit Ştefan-vodă cel cumplit!

                        ……….

                        Pe cel ţărm bătut de valuri,

                        Sus pe zare, sus pe maluri,

                        Sunt trei cete de oşteni,

                        Turci, tătari şi moldoveni.

 

                        Una-i ceata hanului,

                        Una-i a sultanului,

                        Una-i a Ştefanului!

                        Iar în câmpul cel turcesc

                        Mii de săbii zângănesc;

                        Iar în câmpul tătăresc

                        Mii de arce săgeţesc;

                        Iar în cel moldovenesc

                        Doi luceferi strălucesc:

                        Ştefan-vodă cel frumos

                        Ş-o copilă, chip duios.

 

                        Fata plânge, fata zice:

                        Lasă-mă să fug de-aice,

                        O! Ştefane, scumpul meu!

                        Domnul zice: Nu! nu vreau,

                        Nu, pre sfântul Dumnezeu!

                        Că-mi eşti dulce la privit

                        Şi mai dulce la iubit,

                        Ca lumina soarelui

                        La lupta viteazului.

 

                        De-ţi sunt dragă, de-s frumoasă,

                        Ia-mă, doamne, ori mă lasă.

                        Ba! de-a fi să lupt pe dată

                        Chiar cu Dunărea turbată,

                        Nu te las nici chiar de-un pas.

                        Nici chiar morţii nu te las.

                        Apoi dar, rămâi cu bine,

                        Că tu n-ai parte de mine!”

                        Fata zice şi s-aruncă

                        Iute-n Dunărea adâncă!

 

                        Valurile clocotesc,

                        Pe copilă o învăluiesc

                        Ş-o azvârl din val în val,

                        Depărtând-o de la mal.

                        Turcii stau încremeniţi,

                        Moldovenii împietriţi

                        Şi tătarii înlemniţi.

                        Stau şi ulii în zburare,

                        Stau şi caii-n alergare,

                        Stă şi soarele-n mirare,

 

                        Căci deodată ce se vede?

                        Cine-n valuri se repede?

                        Domnul Ştefan cel vestit,

                        Domnul cel nebiruit!

                        El s-azvârle nebuneşte

                        Şi înoată voiniceşte.

                        Taie-o brazdă, taie nouă,

                        Taie Dunărea în două,

                        Şi pe fată mi-o ajunge

                        Şi la piept cu foc o strânge

                        Şi se-ntoarce fericit

                        Sus, pe malul înflorit.