Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Soarele şi luna

                        Umbla, frate, mândrul soare,

                        Umbla, frate, să se-nsoare

 

                        Nouă ai

                        Pe nouă cai

 

                        Care noaptea pasc în rai.

                        Umbla cerul şi pământul

                        Ca săgeata şi ca vântul,

                        Dar toţi caii-şi obosea

                        Şi potrivă nu-şi găsea

                        Ca sora sa Ileana,

                        Ileana Cosânzeana,

                        Ce-i frumoasă ca o floare

                        Într-o iarnă fără soare.

                        „Surioară Ileano,

                        Ileano Cosânzeano!

                        Haideţi să ne logodim,

 

                        C-amândoi ne potrivim

                        Şi la plete şi la feţe

                        Şi la dalbe frumuseţe.

                        Eu am plete strălucite,

                        Tu ai plete aurite,

                        Eu am faţa arzătoare,

                        Tu, faţa mângâietoare.”

                        „Alei, frate luminate,

                        Trupuşor făr’ de păcate,

                        Nu se află-adevărat

                        Fraţi să se fi cununat.

                        Cată-ţi tu de cerul tău

                        Şi eu de pământul meu,

                        C-aşa vrut-a Dumnezeu.”

                        Soarele se-ntuneca,

                        Sus, la Domnul se urca,

 

                        Domnului se închina

                        Şi din gură cuvânta:

                        „Doamne sfinte,

                        Şi părinte!

                        Mie timpul mi-a sosit,

                        Timpul de căsătorit,

                        Şi potrivă n-am găsit

                        Ca soră-mea Ileana,

                        Ileana Cosânzeana”.

                        Domnul sfânt îl asculta

                        Şi de mână mi-l lua

                        Şi prin iaduri mi-l purta,

                        Doar că l-ar înspăimânta,

                        Şi prin rai încă-l purta,

                        Doară că l-ar încânta,

                        Apoi Domnul-Dumnezeu

 

                        Cuvânta cu graiul său,

                        Iar când Domnul cuvânta,

                        Lumile se deştepta

                        Şi cu drag îl asculta.

                        Cerurile strălucea,

                        Norii din senin pierea:

                        „Soare, soare luminate,

                        Trupuşor fără de păcate,

                        Raiul tu l-ai petrecut

                        Şi prin iad încă-ai trecut,

                        Ce mai zice gândul tău?”

                        „Zice că sufletul meu,

                        Aleg iadul chiar de viu

                        Numai singur să nu fiu,

                        Ci să fiu cu Ileana,

                        Ileana Cosânzeana!”

 

                        Soarele se cobora,

                        La sora lui se oprea,

                        Mândră nuntă pregătea,

                        Pe Ileana şi-o gătea

                        Cu peteală de mireasă,

                        Cunună de împărăteasă,

                        Şi rochiţa neţesută,

                        Din pietre scumpe bătută.

                        Apoi mândri, el şi ea

                        La biserică mergea.

                        Dar când nunta se făcea,

                        Vai de el, amar de ea!

                        Candelele se stingea,

                        Clopotele se dogea,

                        Sfinţii faţa-şi ascundea,

                        Preoţi în genunchi cădea.

                        Iar mireasa, vai de ea!

                        Frig de moarte-o cuprindea

                        Căci o mână se-ntindea

                        Şi pe sus o ridica

                        Şi-n mare mi-o arunca!

                        Valurile bulbucea,

                        Iar ea-n valuri cum trecea

                        Mreană de-aur se făcea.

                        Soarele se-nălţa sus,

                        Se lăsa tot spre apus

                        Şi-n mare se cufunda

 

                        La soră-sa Ileana,

                        Ileana Cosânzeana.

                        Iară Dumnezeu cel sfânt,

                        Sfânt în cer şi pe pământ,

                        Mâna-n valuri că băga

                        Mreana-n mână-o apuca

                        Şi-n ceruri o arunca

                        Şi-n lună plină-o schimba,

                        Apoi Domnul-Dumnezeu

                        Cuvânta cu graiul său;

                        Iar când Domnul cuvânta,

                        Lumile se spăimânta,

                        Mările se tupila,

                        Munţii se cutremura,

                        Cerul se întuneca:

                        „Tu, Ileană Cosânzeană,

                        Sufleţel fără prihană,

                        Şi tu, soare luminate,

                        Trupuşor făr’ de păcate!

                        Cu ochii să vă zăriţi,

                        Dar să fiţi tot despărţiţi.

                        Zi şi noapte plini de dor,

                        Arşi de foc ne-stingător,

                        Veşnic să vă alungaţi,

                        Cerul să cutreieraţi,

                        Lumile să luminaţi!”