Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Serile la Mirceşti

                        Perdelele-s lăsate şi lămpile aprinse;

                        În sobă arde focul, tovarăş mângâios,

                        Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sunt prinse,

                        Sub palidă lumină, apar misterios.

 

                        Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,

                        Şi crivăţul aleargă pe câmpul înnegrit;

                        Iar eu, retras în pace, aştept din cer să vie

                        O zână drăgălaşă, cu glasul aurit.

 

                        Pe jilţu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână,

                        Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor,

                        Când ochiu-mi întâlneşte ş-admiră o cadână

                        Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.

 

                        Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde,

                        Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val,

                        Ea pare zea Venus când a ieşit din unde

                        Ca să arate lumii frumosul ideal.

 

                        Alăture apare un câmp de aspră luptă,

                        Pătat cu sânge negru acoperit cu morţi.

                        Un june-n floarea vieţii strângând o spadă ruptă

                        Ţinteşte ochii veştezi pe-a veşniciei porţi.

 

                        Apoi a mea privire prin casă rătăcindă

                        Cu jale se opreşte pe un oraş tăcut,

                        Veneţia, regină, ce-n mare se oglindă

                        Făr-a vedea pe frunte-i splendoarea din trecut.

 

                        O lacrimă… dar iată plutind pe-a mării spume

                        O sprintenă corvetă, un repede-alcyon;

                        Şi iată colo-n ceruri pribegele din lume,

                        Cocoarele în şiruri zburând spre orizon.

 

                        O! farmec, dulce farmec a vieţii călătoare,

                        Profundă nostalgie de lin, albastru cer!

                        Dor gingaş de lumină, amor de dulce soare,

                        Voi mă răpiţi când vine în ţară asprul ger!

 

                        Afară ninge, ninge, şi apriga furtună

                        Prin neagra-ntunecime răspândeşte reci fiori,

                        Iar eu visez de plaiuri pe care alba lună

                        Revarsă-un val de aur ce curge printre flori.

 

                        Văd insule frumoase şi mări necunoscute,

                        Şi splendide oraşe, şi lacuri de smarald,

                        Şi cete de sălbatici prin codri deşi pierdute,

                        Şi zâne ce se scaldă în faptul zilei, cald.

 

                        Prin fumul ţigaretei ce zboară în spirale

                        Văd eroi prinşi la luptă pe câmpul de onor,

                        Şi-n tainice saraiuri minuni orientale

                        Ce-n suflete deşteaptă dulci visuri de amor.

 

                        Apoi închipuirea îşi strânge-a sa aripă;

                        Tablourile toate se şterg, dispar încet,

                        Şi mii de suvenire mă-nconjură într-o clipă

                        În faţa unui tainic şi drăgălaş portret.

 

                        Atunci inima-mi zboară la raiul vieţii mele,

                        La timpul mult ferice în care-am suferit,

                        Ş-atunci păduri şi lacuri, şi mări, şi flori, şi stele

                        Intonă pentru mine un imn nemărginit.

 

                        Aşa-n singurătate, pe când afară ninge,

                        Gândirea mea se primblă pe mândri curcubeie,

                        Până ce se stinge focul şi lampa-n glob se stinge,

                        Şi saltă căţeluşu-mi de pe genunchii mei.