Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Sergentul

                        Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui

                        Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:

                        „Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…

                        Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!”

                        Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt

                        Şi o cămeşă ruptă bucăţi pe dedesubt,

                        Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă

                        Zbura ca o lumină de glorie măreaţă,

                        Şi-n ochii lui de vultur adânci, vioi şi mari

                        Treceau lucioase umbre de eroi legendari.

                        Opinca-i era spartă, căciula desfundată,

                        Dar fruntea lui de raze părea încoronată.

                        Calică-i era haina, dar străluceau pe ea

                        Şi crucea „Sfântul Gheorghe” ş-a „României Stea”.

                        Românul venea singur pe drumul plin de soare,

                        Când iată că aude fanfare sunătoare

                        Şi vede nu departe în faţa lui venind

                        Un corp de oaste mândră în aur strălucind.

                        Erau trei batalioane de garda-mpărătească

                        Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească.

                        În frunte-i colonelul semeţ, pe calu-i pag,

                        La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,

                        Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,

                        Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.

                        Deodată el dă cu ochii de searbădul român

                        Ce stătuse-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,

                        Şi mult se minunează, şi nici cp-i vine-a crede

                        Când crucea „Sfântul Gheorghe” pe sânul lui o vede.

                        S-opreşte regimentul, iar bravul colonel

                        Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el

                        Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, străine?”

                        „Vin tocmai de la Plevna.” „Cum e acolo?” „Bine.”

                        „Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-au dat?”

                        „Chiar domnitorul nostru ş-al vostru împărat.”

                        „Dar pentru care fapte?” „Ştiu eu? Cică drept plată

                        Că am luat eu steagul redutei.. şi pe dată

                        Cu el, străpunşi de gloanţe, ne-am prăbuşit în şanţ…”

                        „Dar ce rang ai, voinice?” „Am rang… de dorobanţ!”

                        Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,

                        Se-ntoarce, dă un ordin… Pe loc, tot regimentul

                        Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor

                        Românul care pleacă trăgând al lui picior.