Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Serb-sărac

                        Pe-n mijloc de Ţarigrad,

                        La cişmeaua lui Murad

                        Primblă-mi-se Serb-Sărac

                        Pe-un cal negru din Bugeac,

                        Voinicel şi sprintenel,

                        Dar sărac ca vai de el!

                        Cu saia îmbăirată

                        Şi şalvari de cioarcă lată,

                        Cotul cinci galbeni luată,

                        Cu cămaşa de mătase,

                        Viţele împletite-n şase.

                        Cu picioarele-ncălţate

                        În opinci înhârzobate:

                        Hârzobul

                        Şi galbenul,

                        Nojiţa

                        Şi leiţa,

                        Cureaua

                        Şi paraua.

                        Plimbă-mi-se-n sus şi-n jos

                        Pe fugaru-i cel frumos.

                        Unde negrul necheza

                        Ţarigradul se trezea,

                        Turcii toţi că alergau

                        Şi pe Serbu-l întrebau:

                        „Copilaş de Serb-Sărac!

                        Nu ţi-e negrul din Bugeac?

                        De ţi-e negrul vânzător,

                        Eu îţi sunt cumpărător,

                        Că vreau bine să-l plătesc!

                        Cu aur să-l cumpănesc.”

                        „Nu mi-e negrul de vânzare,

                        Nici mi-e negrul de schimbare,

                        Că-i voinic şi-i pui de zmeu,

                        Şi-i fugar pe placul meu!”

                        Nepoata sultanului,

                        Copiliţa hanului,

                        Hanului tătarului,

                        Pe Serb iată că-l zărea,

                        Din sarai, de la zăbrea,

 

                        Şi din gură-aşa grăia:

                        „Copilaş de Serb-Sărac,

                        Mult eşti mândru şi pe plac!

                        Vin’ colea, lângă zăbrea,

                        Să-ti dau iuzluci cât îi vrea,

                        Negrul tău să-l primeneşti

                        Şi pe mâini să-l potcoveşti

                        Cu potcoave de argint

                        Ce sunt spornici la fugit.

                        Că ştii, frate, pe la noi

                        Azi e miercuri, mâini e joi,

                        Mâini ies turcii la halca

                        Sus, în Haidar-paşa,

                        Şi oricine-a câştiga

                        Roabă lui hanul m-a da!”

                        „Floricică din zăbrea

                        Răsărită în calea mea!

                        De-ţi sunt drag, de-ţi sunt pe plac,

                        Mâini vârtej am să mă fac

                        Să vin turcilor de hac!”

                        „Copilaş de Serb-Sărac,

                        Mult mi-eşti drag şi-mi eşti pe plac,

                        Dar eu, frate, mult mă tem

                        De căzlarul din harem

                        Cel cu chipul de arap,

                        Buzat, negru, ras pe cap

                        Şi cu solzii mari de crap.

                        El că-şi are-un bidiviu

                        Cu sânge de argint viu,

                        Un fugar neîntrecut

                        Care soare n-a văzut

                        De când mă-sa l-a făcut”.

                        „De ţinut unde şi-l ţine?”

                        „De trei ani e ţinut bine

                        Într-o boltă-ntunecată

                        Sub pământ, în grajd de piatră.”

                        „De hrănit cu ce-l hrăneşte?”

                        „De doi ani îl întăreşte

                        Cu floarea trifoiului,

                        Hrana dulce-a roiului.”

                        „De-adăpat cu ce-l adapă?”

                        „Tot cu lăptişor de iapă,

                        De şi-l face lat pe sapă.

                        Ş-aşa, frate, mult mă tem

                        De căzlarul din harem

                        Şi de mândru-i bidiviu

                        Cu sânge de argint viu;

                        Că pe el de-a încăleca

                        Mâini la jocul de halca,

                        Roabă lui Hanul m-a da!”

                        „Floricică din zăbrea

                        Răsărită-n calea mea!

                        Să n-ai frică

                        De nimica,

                        Că nu-i cal împărătesc

                        Ca negrul ist voinicesc!

                        Orice-alung

                        Cu el ajung,

                        Oricând plec

                        Păsări întrec!”

 

                        II

 

                        Trecea miercuri, venea joi,

                        Turcii mergeau câte doi

                        Ca să joace la halca

                        Sus, în Haidar-Paşa,

                        Şi deodată toţi plecau,

                        La fugă se aruncau,

                        Pe câmp luciu se-nşirau.

                        Iar sultanul, stând pe cal,

                        Sub un verde cort de şal,

                        Barbă neagră-şi netezea

                        Şi cu ochii urmărea.

                        Alalah! cai arăpeşti,

                        Alalah! cai tătăreşti!

                        Cum mişcau copitele

                        Ca şoimii aripile!

                        Dar căzlarul se-ncrunta,

                        Bidiviu-şi întărta,

                        Pe toţi turcii-i întrecea

                        Şi-nainte se ducea.

                        Vai! de fata hanului,

                        Hanului tătarului,

                        Nepoata sultanului!

                        lată, iată Serb-Sărac

                        Pe-un şoimuţ de la Bugeac

                        Că venea, mări, venea

                        Cuvântul de-şi împlinea.

                        Pe căzlaru-l ajungea,

                        Ajungea şi întrecea!

                        Iar căzlaru-l viclenea

                        Şi din urmă-i tot răcnea:

                        „Copilaş cu cal de foc!

                        Opreşte negrul pe loc,

                        Că-i pică potcoavele

                        Şi-ţi răpune zilele.”

                        Serb-Sărac descăleca,

                        Potcoavele cerceta…

                        Nici un cui nu le cădea!

                        Dacă vedea şi vedea,

                        Bici de sârmă el scotea

                        Şi pe negrul opintea,

                        Şapte stânjeni că sărea,

                        Pe arapu-l urmărea.

 

                        Punea scară

                        Lângă scară

                        Şi oblânc

                        Lângă oblânc

                        Şi dârlog

                        Lângă dârlog,

 

                        Şi din fugă cum venea

                        El în scări se-nţepenea,

                        De căzlari s-apropia

                        Două palme-n ceafă-i da,

                        De pe cal îl ridica

                        Şi pe câmp îl arunca!

                        Se ducea bietul arap

                        Rostogolul peste cap,

                        Şi pe câmp se răstignea

                        Şi în urmă rămânea

                        Buzat, negru, părăsit

                        Tocmai ca un ciung pârlit!

                        Iar Serbul se tot ducea,

                        De halca s-apropia

                        Şi din fugă azvârlea

                        Geridul său chiar prin ea.

                        Apoi vesel se-nturna,

                        Cu adâncă temenea.

                        Iar copila hanului,

                        Hanului tătarului,

                        Nepoata sultanului,

                        Cu ocheana prin zăbrea

                        Pe voinicu-l urmărea

                        Şi când Serbul se-ntorcea,

                        Ea înainte-i se ducea,

                        Cu năstrapa mi-l stropea,

                        Cu năframa-l răcorea.

                        Apoi nunta se făcea,

                        Şi la nuntă petrecea

                        În cântări şi veselie

                        Cum e rândul la domnie…

                        Faceţi-mi parte şi mie!