Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Plugul blestemat

                        Vecină cu moşia bogată şi domnească

                        Se-ntinde o câmpie mănoasă, răzeşească,

                        Pe care o pândeşte avanul domnitor

                        Cu poftă nesăţioasă, cu ochi adunător.

                        El vrea ca să-şi cârpească hlamida aurită

                        Cu zdreanţa sărăcimii de veacuri moştenită.

                        Dar nu vrea răzeşimea să-i vândă-al său ogor,

                        Căci e legat prin sânge pământul de popor.

                        Nu vrea? răcneşte vodă… Prostimea înteţită

                        Ridică azi din ţărnă fiinţa-i umilită

                        Şi îndrăzneşte a-şi pune voinţa-n faţa mea?

                        Să afle dar ce-i vrerea atunci când domnul vrea!”

 

                        A doua zi o ceată de mulţi neferi călare,

                        Înconjurând pe vodă, păşesc peste hotare,

                        Şi ca să tragă-o brazdă, aduc un mare plug,

                        Unealtă de răpire cu şase boi în jug…

                        Câmpia năvălită luceşte verde-n soare,

                        Dar un fior pătrunde în orice fir şi floare.

                        Şi via ciocârlie cântarea şi-a curmat,

                        Şi zarea se-nveleşte c-un nor întunecat.

 

                        Din capătul câmpiei începe plugul rece

                        Să tragă brazda neagră pe locul unde trece

                        Şi pajiştea atinsă geme ne-ncetat

                        De-a fi-njumătăţită prin fierul blestemat.

                        Văzduhul se răsună de strigăte de ură

                        Şi plugul lasă-n urmă-i în verdea bătătură

                        O rană lungă, largă, din care amărât

                        Se-nalţă în cer blestemul pământului răpit.

 

                        Şi tot înaintează plugarii… când deodată

                        O falnică româncă în cale se arată,

                        Frumoasă, tristă, naltă, pe frunte cu ştergar

                        Şi c-un pruncuţ la sânu-i, păşind măreţ şi rar.

                        Ea vine şi în faţă cu boii se opreşte,

                        Din ochi aruncă fulgeri, apoi aşa grăieşte:

                        Vrei să ne prăzi tu, vodă, avutul strămoşesc?

                        A! dacă nu ai teamă de trăsnetul ceresc,

                        Na! zi să treacă plugul pe-al meu copil din faşă,

                        Ca să rămână-n lume pomină ucigaşă.

                        Ea zice şi depune odoru-i lângă boi.

                        Minune! Cei din frunte, plăvanii amândoi,

                        Cu ochi plini de blândeţe pe dânsul capul pleacă,

                        Îl miroase; el râde şi ei nu vor să treacă.

 

                        În lături! strigă vodă, şi glasu-i răguşit

                        Se pare de păcatu-i în piept înăduşit.

                        Iar falnica româncă pe sânu-i alb cruceşte

                        A sale braţe albe, obrazu-şi dezveleşte

                        Ş-adaugă în glas tare: Mai bine mort de mic

                        Decât s-ajungă în lume prin tine un calic.

                        Da! trage brazda, fiară, şi-ngroapă laolaltă,

                        Alăture cu pruncul, mândria ta înaltă!

                        Năprasnic atunci vodă c-un bici cumplit de foc

                        Loveşte-n boi să-i mâne, dar boii stau pe loc

                        Ş-acoperă copilul cu-o caldă înfăşare

                        Prin aburii ce ies din deasa lor suflare.

                        Şi ciocârlia-ncepe cântările a-şi urma,

                        Şi mama în uimire începe-a lăcrima.

 

                        Muiere! strigă vodă turbat, schimbat în fiară.

                        Pieri deci şi tu pe brazdă, şi ţâncul fraged piară!

                        Nebun, el se repede, dar n-a făcut doi paşi,

                        Şi iată că tufarii se mişcă a vrăjmaşi.

                        Şi iată că s-aude un glas de răzbunare,

                        Şi iată că se vede o gloată-n fuga mare

                        Venind cum vine zmeul pe aripă de vânt,

                        Cu-o falcă sus în ceruri şi alta pe pământ.

                        Răzeşii sunt, răzeşii! Fugiţi, pieriţi cu toţii.

                        Păcatul vă ajunge, neferi şi domni, voi, hoţii!

                        Răzeşii în urgie s-apropie de voi

                        Ca să vă puie-n juguri, să daţi plugul înapoi.

                        …………….

                        Dispar în clipă hoţii, şi zarea se deschide,

                        Şi gloata strigă: Oarba! şi copilaşul râde.