Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Pe malul mării

                        În ceasul trist de noapte, când apriga furtună

                        Pe marea tulburată, săltând din val în val,

                        Se-nalţă, se lăţeşte şi vâjâie şi tună,

                        Zdrobindu-se de mal,

 

                        Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume,

                        Când tunetul se poartă vuind din loc în loc,

                        Când marea frământată s-acopere de spume

                        Şi norii ca talazuri arunc spume de foc,

 

                        Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată,

                        S-aud pe valuri vântul cu groază şuierând,

                        Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată

                        Şi cerul fulgerând.

 

                        Căci inima mea astfel de jale e muncită

                        Şi plânge cu durere la tine când gândesc,

                        O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită!

                        Tu, ce-ai zburat din braţe-mi în leagănul ceresc!

 

                        Pierdut în întuneric sub cerul fără stele,

                        Lipsit de-a ta fiinţă ce zace în mormânt,

                        Eu văd în nori, în valuri, icoana vieţii mele

                        Şi gem cu-a nopţii vânt!

 

                        Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jeleşte,

                        Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit,

                        Se-mpiedică în zboru-i şi cade, se loveşte

                        De piatra mormântală a celor ce-am iubit!

 

                        Cu-a sale pânze umflate o mică luntrişoară

                        Pe luciul viu a mării de vânt se îngână,

                        Şi sub un cer albastru, ca lebăda uşoară,

                        Azi lin se legăna.

 

                        Dar vântul crunt, deodată, suflând cu vijelie,

                        Schimbă a mării faţă în munţi îngrozitori;

                        Ş-acum sărmana luntre pe-ntinderea pustie

                        Zdrobită, se zăreşte la fulgeri trecători!