Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Noaptea albă

                        Noaptea-i albă, luminoasă,

                        Ceru-i boltă de opal.

                        Toată zarea-i scânteioasă,

                        Tot izvoru-i de cristal,

                        Căci pe lume-acum domină

                        Spaima vechilor stejari,

                        Sora morţii cea mezină,

                        Iarna cu-orizonuri mari.

 

                        Astfel gerul e de tare

                        Cât îngheaţă-n orice loc

                        Şi a gurii răsuflare,

                        Şi cenuşa de sub foc.

                        El lipeşte ochi cu gene,

                        Pe drumeţ îl face orb,

                        Şi în cuiburi, chiar sub pene,

                        Crapă ouăle de corb.

 

                        Câmpul lung şi lat albeşte

                        Ca un strat de mărgărint.

                        Alba lună sus luceşte

                        Ca icoană de argint

                        Şi apare nemişcată

                        În abis nemărginit

                        Ca pe marea îngheţată

                        Un vas mare troienit.

 

                        Miezul nopţii! totul tace!

                        Lumea pare un mormânt,

                        Unde mort şi rece zace

                        Leşul marelui pământ,

                        Şi sub bolta cea senină

                        Mii de stele cu foc viu

                        Varsă-o jalnică lumină

                        Pe gigantul său secriu!

 

                        Ies pe câmp… Sub paşi răsună

                        Câmpul sec şi îngheţat.

                        Un păr mare stă drept lună,

                        Cu corbi negri încărcat.

                        Totu-i mort! Sunat-au oare

                        Pe al cerului cadran

                        Ora stingerii de soare

                        În al morţii ocean?

 

                        Numai eu să fiu pe lume

                        Rămas singur trăitor,

                        Ca-n pustiuri fără nume

                        Un nemernic călător?

                        Dar ce văd? ce se strecoară

                        Colo-n zare când şi când?

                        E o sanie uşoară

                        Prin lumină lunecând.

 

                        Săniuţa e durată

                        Dintr-un lemn uşor de plop

                        Şi se duce înhămată

                        Cu un iepure ce-i şchiop.

                        Iar într-însa cine este?

                        Om să fie, sau un ciot?

                        E vestitul din poveste

                        Statu-Palmă-Barba-Cot!

 

                        Iepuraşu-n trei picioare

                        Saltă, fuge uşurel,

                        Pe zăpada lucitoare

                        Săpând urme după el,

                        Pe când barba argintie

                        Al uncheşului străbun

                        Se târâie pe câmpie

                        Ca o coadă de păun.

 

                        Unde pleacă, unde zboară?

                        Iată-l vine spre Siret

                        Şi pe deal mi se coboară

                        Ca un bulgăr de omăt.

                        El în lunc-acum pătrunde

                        Să descopere cu drag

                        Primăvara ce s-ascunde

                        Înlăuntrul unui fag.

 

                        Iepuraşul se repede

                        Înaintând din salt în salt

                        Pân’ ce-ajunge, pân’ ce vede

                        În desime fagul nalt;

                        Iar uncheşul cu-o bărdiţă

                        Bate-n trunchiul sunător:

                        „Unde eşti tu, copiliţă?”

                        El întreabă, plin de dor.

 

                        Lunca-ntreagă se răsună!

                        Din copaci, din văgăuni,

                        Mii de veveriţe de lună

                        Ies, aleargă pe aluni,

                        Şi din fagul nalt şi falnic,

                        Vechi al luncii împărat,

                        Iese-un glas plăpând şi jalnic,

                        Care blând a cuvântat:

 

                        „Cine vine? Cine bate

                        La locaşu-mi friguros?

                        Eşti tu, Prier, al meu frate?

                        Eşti iubitul Făt-Frumos?”

                        „Eu sunt, dulce primăvară,

                        Statu-Palmă-Barba-Cot.

                        Din locaşul tău afară

                        Am venit ca să te scot.”

 

                        „Şi ce vrei să faci cu mine?

                        Ce gând ai? Ce dor lumesc?”

                        „Vreau în dragoste cu tine

                        Să mă dau, să-ntineresc!”

                        Abia zice şi deodată

                        Glasul fetei a muţit,

                        Iar în lunca deşteptată

                        Hohot lung au clocotit.

 

                        Şi vrăjitul fag întinde

                        Un braţ lung, cuprins de ger,

                        Pe uncheş de barbă-l prinde

                        Şi-l ridică pe sub cer.

                        Statu-Palmă ţipă, zbiară,

                        El se zbuciumă turbat,

                        Dar din iarnă până-n vară

                        Sus rămâne spânzurat.

 

                        Vântul bate! colo-n aer

                        Statu-Palmă clătinat

                        Umple lunca de-un lung vaier,

                        De-un lung vaier necurmat,

                        Şi drumeţu-şi face cruce,

                        Căci se crede urmărit

                        De-ale codrilor năluci

                        Prin văzduhul oţelit.