Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Movila lui Burcel

                        Într-o zi de sărbătoare,

                        Într-o zi cu mândru soare

                        Care lumea-nveselea

                        Şi cu aur o-învelea,

                        Iată, mări, se ivea,

                        Ca alt soare strălucea

                        Domnul Ştefan cel vestit,

                        Domnul cel nebiruit!

                        El pe cal încăleca

                        Şi cu mulţi voinici pleca

                        De la scara curţii lui

                        La biserică-n Vaslui.

                        Clopotele răsunau,

                        Steagurile-i se-nchinau,

                        Armăsarii spumegau,

                        Frâiele şi le muşcau,

                        Iar poporul tot striga:

                        „Să trăieşti, măria-ta!”

                        Când aproape de intrare,

                        Ce se aude-n depărtare?

                        Glas de om chiuind tare:

                        „Hai, ho, ţa, ho, Bourean,

                        Trage brazdă pe tăpşan.”

                        Ştefan-vodă se oprea

                        Şi din gură-aşa grăia:

                        „Auzit-aţi, auzit

                        Glas de român necăjit?

                        Într-o clipă să-l găsiţi,

                        Şi cu el aici să fiţi.”

                        Cinci panţiri se alegeau,

                        Pe Vaslui în sus mergeau

                        Până zăreau într-o movilă

                        Un român arând în silă

                        Şi movila brăzduind

                        Şi din gură chiuind:

                        „Hai, ho, ţa, ho, Bourean,

                        Trage brazdă pe tăpşan!”

                        Cei panţiri descălecară,

                        Pe român îl ferecară,

                        La Vaslui îl aduceau

                        Şi la Domnul mi-l duceau:

                        „Măi române, să n-ai teamă,

                        Spune nouă cum te cheamă?”

                        „Teamă n-am că sunt român!

                        Teamă n-am, că-mi eşti stăpân!

                        Tu eşti Ştefan domn cel mare

                        Care-n lume seamăn n-are

                        Şi eu sunt Şoiman Burcel,

                        Puişor de voinicel!”

                        „Să trăieşti dacă n-ai teamă!

                        Dă-ne nouă bună seamă

                        Cum de te-ai păcătuit

                        Să te-apuci de plugărit,

                        Tocmai în zi de sărbătoare,

                        Tocmai în timp de închinare?”

                        „Doamne, pun mâna la piept

                        Şi mă jur să-ţi spun cu drept.

                        Pân-a nu-ajunge plugar

                        Aveam falnic armăsar

                        Şi o ghioagă nestrujită

                        Cu piroane ţintuită,

                        Care când o învârteam

                        Proaşcă prin duşmani făceam,

                        Câte opt pe loc turteam!

                        Alelei! pe când eram

                        Om întreg de mă luptam,

                        Mulţi păgâni am mai stricat!

                        Multe capete-am fărmat

                        De tătari şi de lifteni

                        Şi de falnici ungureni!

                        Iar în loc la Războieni

                        Mi-a căzut ghioaga din mână

                        De o sabia păgână:

                        Dar n-a căzut numai ea,

                        A căzut şi mâna mea

                        Cu păgânu-alăturea!

                        De-atunci n-am ce să mă fac

                        C-am ajuns un biet sărac,

                        Nici n-am casă, nici n-am plug,

                        Nici juncani ca să-i înjug!

                        Toată vara m-am rugat

                        De bogaţii cei din sat

                        Să-mi dea plugul ca să ar…

                        Mi-a fost ruga în zadar.

                        Atunci, Doamne, mă-ntorsei,

                        La tătari că mă dusei,

                        Un plug mare că prinsei,

                        Şi c-un bou îl înjugai

                        Şi de lucru m-apucai,

                        Că săracul n-are soare,

                        Nici zile de sărbătoare,

                        Ci tot zile lucrătoare!”

                        Domnul Ştefan l-asculta

                        Şi din gură cuvânta:

                        „Măi Burcele, fătul meu!

                        Iată ce hotărăsc eu:

                        Ia-ţi un plug cu şase boi

                        Şi mergi bogat de la noi.

                        Ia-ţi movila răzeşie

                        Ca s-o ai de plugărie,

                        Dar în vârfu-i să te-aşezi,

                        Ca stejar să priveghezi,

                        Şi tătarii de-i vedea

                        C-au intrat în ţara mea,

                        Tu să strigi cât ce-i putea:

                        Sari, Ştefane, la hotare

                        C-a intrat sabia-n ţară!

                        Atunci eu te-oi auzi,

                        Ca un zmeu m-oi repezi

                        Şi nici urmă-a rămânea

                        De tătari în ţara mea!”