Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Moldova în 1857

                        Scumpă Moldovă! ţară de jale!

                        Ah! în ce stare tu ai ajuns!

                        Lasă-mă a plânge rănile tale,

                        Căci până-n suflet mă simt pătruns!

 

                        Tu, ce eşti bună, dulce, iubită,

                        Tu, ce eşti fiica lui Dumnezeu,

                        Cum te loveşte soarta cumplită!

                        Cum te îneacă amarul greu!

 

                        Lupii, şi corbii, şi vulpi străine

                        Fac a lor hrană din corpul tău,

                        Şi tu, Moldovă, plăteşti cu bine

                        La toţi aceia care-ţi fac rău!

 

                        O! cât de crunte ş-otrăvitoare

                        Sunt pentru tine a lor muşcări,

                        Când ei cu buze sfâşietoare

                        Răspund l-ale tale dulci sărutări!

 

                        Dar mult mai aprig trebuie să fie

                        Chinul ce suferi, amarul chin,

                        Când vezi chiar fiii-ţi cu duşmănie

                        Rupându-ţi sânul de amor plin!

 

                        Mamă duioasă, tristă, în cădere,

                        Cu agonie mâinile-ţi frângi,

                        Şi nu-ţi rămâne nici o putere,

                        Nici glas, la lume ca să te plângi!

 

                        Când ridici fruntea, jos în ţărână

                        O împinge, o calcă duşman picior!

                        Când ridici glasul, o cruntă mână

                        Îi curmă-ndată geamătu-n zbor!

 

                        Dar cât va bate inima-n mine,

                        Eu în veghere la luptă-oi sta,

                        Şi, cu tărie, eu pentru tine

                        În faţa lumii voi protesta!

 

                        Pentru coroana-ţi de suverană,

                        Pentru-al tău nume şi al tău drept

                        Eu înfrunta-voi hidra duşmană

                        Ş-un scut ţi-oi face din al meu piept!

 

                        Voi zice ţie: Mamă-ntristată!

                        Prinde la suflet învietor,

                        Căci tu scăpa-vei de munci odată

                        Şi-i avea parte de viitor!

 

                        Las să te prade hoţii în taină,

                        Să urle lupii în urma ta.

                        Lasă-i să rupă mândra ta haină…

                        Haină mai mândră tu vei purta!

 

                        În zadar răii vor în orbire

                        Cereasca lege a-mpotrivi.

                        Cerul voieşte a ta mărire,

                        Şi tu, Moldovă, mare vei fi!

 

                        În zadar cearcă ei să ridice

                        Un zid pe Milcov, despărţitor.

                        Cădea-va zidul, şi tu, ferice,

                        Vei fi unită cu a ta sor.

 

                        Căci tot se află în Românie

                        Inimi aprinse de-un sacru dor,

                        Ce vor românul ca să re-nvie

                        Mare, puternic, ca dorul lor!

 

                        E scrisă-n ceruri sfânta Unire!

                        E scrisă-n inimi cu foc ceresc!

                        O! Românie! l-a ta mărire

                        Lucrează braţul dumnezeiesc!

 

                        Voi zice, zice până la moarte

                        Celor ce-s duşmani neîmpăcaţi:

                        O! voi, unelte de rele soarte

                        Pentru românii ce vă sunt fraţi!

 

                        Voi, care înşivă cu-a voastre mâine

                        Mormântul ţării l-aţi pregătit,

                        Ş-aţi muşcat mâna ce vă dă pâine,

                        Şi-aţi rănit sânul ce v-a iubit!

 

                        Voi, care ţării plătiţi cu ură

                        Când ea vă cheamă dragii săi fii,

                        Uitând Dreptate, Lege, Natură,

                        Uitând că înşivă aveţi copii,

 

                        Blestemul ţării tunând să cadă

                        Pe capul vostru nelegiuit!

                        Blestem şi ură! Lumea să vadă

                        Cât rău în lume aţi făptuit!

 

                        Fie-vă viaţa neagră, amară!

                        Copii să n-aveţi de sărutat!

                        Să n-aveţi nume, să n-aveţi ţară,

                        Aici să n-aveţi loc de-ngropat!

 

                        Şi când pe calea de veşnicie

                        Veţi pleca serbezi, tremurători,

                        Pe fruntea voastră moartea să scrie:

                        Duşmani ai ţării! Cruzi vânzători!