Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Lunca din Mirceşti

                        Bate vânt de primavară şi pe muguri îi deschide;

                        Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde.

                        Sub verdeaţa dragalaşă dispar crengile pe rând.

                        Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând.

 

                        O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare!

                        În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare,

                        Ş-un nou glas de armonie completează imnul sfânt

                        Ce se-nalţă cătră ceruri de pe veselul pământ.

 

                        Tot ce simte şi viază, feară, pasere sau plântă

                        În căldura primaverii naşte, saltă, zboară, cântă.

                        Omul îşi îndreaptă pasul cătră desul stejăriş,

                        Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziş.

 

                        El se duce după visuri; inima lui creşte plină

                        De o sacră melodie, melanholică, divină,

                        De o tainică vibrare, de-un avânt inspirător

                        Ce-i aduc în pept suspinuri şi-n ochi lacrimi de amor.

 

                        Este timpul renvierii, este timpul rennoirei,

                        Ş-a sperărei zâmbitoare, ş-a plăcerei, ş-a iubirei,

                        Paserea-şi găteşte cuibul, floarea mândrele-i colori,

                        Câmpul via sa verdeaţă, lanul scumpele-i comori.

 

                        Sus, paingul pe un frasin, urzind pânza-i diafană,

                        Cu-al său fir de-argint subţire face-o punte-aeriană,

                        Iar în leagăn de matasă gangurul misterios

                        Cu privighetoarea dulce se îngână-armonios.

 

                        Jos pe la tulpini, la umbră, fluturii, flori zburătoare,

                        Se-ndrăgesc în părechere pe sân alb de lăcrimioare,

                        Şi, ca roi de petre scumpe, gândăceii smăltuiţi

                        Strălucesc, vie comoară, pe sub ierburi tăinuiţi.

 

                        O pătrunzătoare şoaptă umple lunca, se ridică.

                        Ascultaţi!… stejarul mare grăieşte cu iarba mică,

                        Vulturul cu ciocârlia, soarele cu albul nor.

                        Fluturul cu plânta, râul cu limpidele izvor.

 

                        Şi stejarul zice ierbei: „Mult eşti vie şi gingaşă!”

                        Fluturaşul zice florie: „Mult eşti mie drăgălaşă!”

                        Vulturul uimit ascultă ciocârlia ciripind;

                        Râu, izvoare, nouri, raze se împreună iubind.

 

                        Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al ţării mele,

                        Mândră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele!

                        Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor,

                        Şi Siretul te închide cu-al său braţ dismierdător.

 

                        Umbra ta, răcoritoare, adormindă, parfumată,

                        Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată.

                        Ca o nimfă pânditoare de sub arbori înfloriţi,

                        Ea la sânul ei atrage călătorii fericiţi.

 

                        Şi-i încântă, şi-i îmbată, şi-i aduce la uitare

                        Prin o magică plăcere de parfum şi de cântare,

                        Căci în tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai,

                        Tot şopteşte de iubire în frumoasa luna mai!