Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
La Sevastopol

                        În zgomotul de tunuri ce tună ne-ncetat

                        La Crâm, pe triste ţărmuri, mă plimb întristat,

                        Şi-n cale-mi, pretutindeni, calc ţărnă de morminte

                        Sub care zac pierdute grămezi de oseminte.

 

                        Pe cerul alb de toamnă zbor bombele vuind

                        Şi cad printre risipiri ca fulgerul trăsnind.

                        Pământul împrejuru-mi, săpat in lungi tranşele,

                        E plin de arme rupte, de gloanţe şi de ghiulele.

 

                        Un şir de mari corăbii stau înecate-n port.

                        Oraşul Sevastopol ars, dărâmat şi mort

                        Întinde pe o culme ruina sa măreaţă,

                        Fantasmă învelită c-un giulgiu de albă ceaţă!

 

                        O, ce spectacol mare de mari deşertăciuni

                        Cu fală-acoperite de-a gloriei cununi!

                        Cât sânge, câte chinuri şi câtă grozăvie

                        Pentr-un monarc despotic şi oarba sa trufie!

 

                        Trecut-au pe aice cutremur sfărmător?

                        Potop trimis din ceruri cu foc pedepsitor?

                        Nici aprigul cutremur, nici flacăra cerească,

                        Dar au trecut urgia şi ura omenească!

 

                        Şi au lăsat în urmă grămadă la un loc

                        O lungă risipire cenuşărită-n foc.

                        Şi multe, fără număr, de tainice mormânturi

                        Pe care sfânta cruce se clatină de vânturi!

 

                        Când va sosi, o! Doamne, un timp mai mângâios

                        În care să pătrundă cuvântul lui Cristos?

                        Să piară duşmănia din trista omenire.

                        Să nu mai fie omul unealtă de pieire?

 

                        Când răsări-va în ceruri frumoasa, blânda zi

                        Ce din orbire cruntă pe regi îi va trezi?

                        Ş-a răspândi în lume simţiri mântuitoare,

                        Dreptatea, libertatea, frăţia-ntre popoare?

 

                        Pierdut în gânduri astfel pe câmp mă rătăcesc

                        Şi-ntr-o adâncă râpă cu jale mă opresc

                        Lâng-un mormânt, la umbră sfărmat de-o bombă groasă

                        Ce din văzduh căzuse pe marmura lucioasă.

 

                        Se sparse bomba-n două, ş-acuma negru-i sân,

                        Ca trista cupă-a morţii, de rouă era plin;

                        Iar din mormântul rece prin marmura zdrobită

                        Crescuse şi-nflorise o mică mărgărită.

 

                        O, taină-a Providenţei! Unealtă de omor

                        Se schimbă pentru păsări în vas răcoritor!

                        Din moarte naşte viaţă, din întuneric soare,

                        Din ţărna mormântală răsare dulce floare!

 

                        O, Doamne! fie, fie ca sângele vărsat

                        Pe sub aceste ziduri într-un războiul turbat

                        Să dea o roadă bună, un drept de re-nviere

                        Pentru-a mea ţară scumpă ce zace în durere!