Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Emmi

                        Când glasul Providenţei te-a rechemat în ceruri,

                        Ca să măreşti podoaba cereştilor misteruri,

 

                        O, fiică a Moldovei! o, suflet îngeresc!

                        O, floare trecătoare pe plaiul pământesc!

 

                        În ora de pe urmă a vieţuirii tale,

                        In mijlocul acelor ce te plângeau cu jale,

 

                        Tu, blândă radioasă, cu zâmbetul senin.

                        Primblând asupra lumii un ochi frumos şi lin,

 

                        Ai zis: „Eu plec, adio, pe calea veşniciei,

                        Dar vreau a fi cântată in limba armoniei.”

 

                        Ş-atunci, pe pragul morţii, la mine ai gândit,

                        La mine, ce duc jalea acelor ce-au murit!

 

                        O, dar, voi spune lumii cât fost-ai de frumoasă,

                        Iubită, iubitoare şi dulce şi duioasă!

 

                        Ce inimă-ngerească bătea în sânul tău

                        Cum alinai c-un zâmbet amarul cel mai greu!

 

                        Cum dulcea ta privire era încântătoare

                        Ca-n viforele iernii o zi de dulce soare,

 

                        Şi lumea va-nţelege că tu, spre cerul sfânt.

                        De mult erai menită să zbori de pe pământ!

 

                        O, soartă, lege crudă! o, taină-ngrozitoare!

                        De ce lumina pere? de ce copilul moare?

 

                        De ce în omenire aşa multe jeliri,

                        Ş-aşa de trecătoare, de scurte fericiri?

 

                        De ce să cadă crinul în zarea dimineţii?

                        De ce să moară Emmi în floarea tinereţii?

 

                        Lipsea Dumnezeu oare de îngeri lucitori?

                        Lipsea cerul de raze, de stele şi de flori?

 

                        Nu! însă tu, alb înger, aveai nalta menire

                        S-arăţi că trista moarte e pas la nemurire,

 

                        Că-n ora de pe urmă un suflet înzeit

                        Priveşte fără spaimă l-al vieţii asfinţit.

 

                        Şi că o frunte albă păstrează, ca în viaţă,

                        Frumseţea-i răpitoare chiar sub a morţii gheaţă…

 

                        O, fiică a Moldovei! trecut-ai ca un vis,

                        Şi raiul nemuririi în sânu-i te-a închis.

 

                        Dar câte flori frumoase răsar pe-a noastră cale,

                        Ne amintesc de tine şi ne cuprind de jale!

 

                        Şi câte păsărele cu dulce glasul lor

                        Şoptesc de blânda Emmi şi ne pătrund de dor!