Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Corbac

                        Corbac zace la-nchisoare

                        De trei ani lipsiţi de soare,

                        În oraş la Ţarigrad,

                        În beci la sultan Murad.

                        El oftează şi jeleşte

                        Şi prin gratii tot priveşte

                        Când la nori purtaţi de vânt

                        Care plouă pe pământ,

                        Când la cârduri de cocoare

                        Ce mereu zbor către soare.

                        Iată, mări, că-ntr-un nor

                        El zărea un corbuşor

                        Ce pe sus tot croncănea

                        Şi din aripi tot bătea.

                        „Alelei! Corbac zicea,

                        Căci n-am durdă, pui de corb,

                        Sângele să mi ţi-l sorb!

                        Ce tot zbori şi croncăneşti?

                        Ori pe mine mă jeleşti,

                        Ori de mine tu-ţi baţi joc?

                        Rămânere-ai fără cioc,

                        Şi ţi-ar cădea unghiile

                        Să n-acaţi cu dânsele!”

                        Corbul cât îl auzea

                        Din cel nor se repezea,

                        Pe fereastră se lăsa

                        Şi pe limbă-i cuvânta:

                        „Corbăcele, dragul meu!

                        Ce mă blestemi aşa rău?

                        Că umblu de rândul tău

                        De trei ani fără-ncetare

                        De când zaci la închisoare.

                        Maică-ta mi-a poruncit

                        Să tot zbor neobosit

                        Pe spinarea vântului

                        În jurul pământului,

                        Să te aflu, ca să ştiu

                        De eşti mort sau de eşti viu.”

                        „Alei, corbe, de-i aşa,

                        Eu nu te-oi mai blestema,

                        Ci cu lacrimi te-oi ruga

                        Ca să faci pe gândul meu

                        Să-mi aduci cu pliscul tău

                        Cinci fuioare de mătase

                        De la mama, de acasă

                        Ş-încă iarba-fierului

                        Din codrul Neferului.”

                        Corbul iute-n zbor sărea

                        Cât pe cer el se zărea

                        Mai întâi ca un porumb,

                        Apoi numai cât un plumb,

                        Până ce-n zare ajungea

                        Şi din zare se ştergea.

                        Două zile nu trecea,

                        Corbuşorul se-ntorcea

                        Şi cu pliscul aducea

                        Cinci fuioare de mătase

                        Cea mai bună şi aleasă,

                        Ş-încă iarba fierului

                        Din codrul Neferului.

                        „Alei! corbuşorul meu!

                        De-a vrea sfântul Dumnezeu

                        În cea lume să scap eu,

                        Jur să mi te înfrăţesc

                        Şi să mi te tot hrănesc

                        Nu cu carne păsărească,

                        Ci cu carne păgânească,

                        Nici cu sânge păsăresc,

                        Dar cu sânge păgânesc!”

                        Corbea timpul nu pierdea,

                        El mătasea o torcea,

                        Lungă funie-o făcea

                        Şi de gratii o prindea,

                        Apoi când noaptea cădea,

                        El cu iarba cea de fier

                        Atingea gratii de fier;

                        Gratiile, ca de foc,

                        Se topeau toate pe loc.

                        Numai una rămânea

                        Care funia ţinea.

                        Dacă vedea şi vedea,

                        Corbac timpul nu pierdea.

                        Funia şi-o apuca,

                        Pe funie luneca,

                        Legănat mereu în vânt

                        Până ce da de pământ,

                        Apoi el se depărta

                        Şi din gură cuvânta:

                        „Corbe, corbe, frăţior,

                        Mergi la maica cea cu dor

                        Şi-i du veste c-am scăpat

                        De la loc întunecat,

                        Şi de-acum ca să mă-mpac,

                        Eu din funie-am să fac

                        Colan mândru pentru turci,

                        Ca să mi-i ridic în furci!”