Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Chira

                        La Brăila-n vale

                        Şapte bolozale

                        Şi şapte sandale

                        Descarc la zamboale

                        Şi-ncarc la stamboale,

                        Descarc băcălii

                        Şi-ncarc dimerlii,

                        Tot de grâu mărunt

                        Şi de arnăut,

                        Dar cine descarcă

                        Şi cine încarcă?

                        Un arap bogat

                        Negru şi buzat

                        Cu solzi mari pe cap,

                        Ca solzii de crap;

                        Şi cu buze late,

                        Roşii şi umflate,

                        Şi cu ochi holbaţi

                        Şi cu dinţi smălţaţi.

                        Dar până descărca

                        Şi până încărca,

                        El ce mai făcea?

                        Tot pe mal şedea

                        Şi mânca şi bea

                        Sub verde frunzar

                        De crengi de stejar.

                        Iată-o copiliţă,

                        Cu albă cofiţă;

                        „Chiro, Chirolină,

                        Floare din grădină!

                        Ghelai tu cu mine

                        Că te-oi purta bine;

                        Bine te-oi purta

                        Şi ţi-oi cumpăra

                        Rochiţă cu zale

                        Lăsată pe şale,

                        Rochiţă în bolduri

                        Lăsată pe şolduri.

                        Şi paftale mari

                        De mărgăritare,

                        Şi paftale mici

                        Tot de irmilici.”

                        Chira tot râdea

                        Şi îi răspundea:

                        „Alei, Arăpilă,

                        Alei! măi Buzilă!

                        Unde s-a aflat

                        Că s-a împreunat

                        Corbi cu turturele,

                        Şerpi cu floricele,

                        Urşi cu căprioare

                        Şi nouri cu soare?”

                        Iară cel arap,

                        Cu solzi mari pe cap,

                        Cât o auzea

                        Se şi repezea,

                        În braţe-o lua,

                        În caic intra

                        Şi se depărta,

                        Către Sulina.

                        Iar fraţii Chirei,

                        Hoţii Brăilei,

                        Şerpii Dunării,

                        La mal alergau,

                        Pe Chira strigau

                        Şi-not mi se dau,

                        Şi se cufundau

                        Şi când se iveau

                        În caic săreau,

                        Şi pe cel arap

                        Îl dau peste cap.

                        Apoi se-ntorceau

                        Şi Chirei ziceau:

                        „Soră ticăloasă!

                        Soră păcătoasă!

                        Spune la tustrei

                        Care moarte vrei?

                        Moarte luminată

                        Ori întunecată?”

                        „Frăţiorii mei!

                        Vă jur la tustrei,

                        Jur pe Dumnezeu,

                        Pe Sufletul meu!

                        Că-s nevinovată

                        Ca apa curată.

                        Ah! drăguţii mei,

                        Nu-mi fiţi duşmănei,

                        Nu vă-ntunecaţi

                        Nu vă încruntaţi,

                        Că-s o biată fată,

                        Zău! nevinovată!”

                        Iar fraţii Chirei,

                        Hoţii Brăilei,

                        Şerpii Dunării,

                        Acasă-o duceau,

                        Apoi ce făceau?

                        O legau de-un par,

                        De-un par de stejar

                        Şi pe lângă ea

                        Vreascuri aduceau.

                        Şi ce mai făceau?

                        Trupu-i cătrăneau

                        După ce-l goleau,

                        Apoi foc îi dau

                        Ş-astfel o mustrau:

                        „Soră ticăloasă!

                        Soră păcătoasă!

                        Unde s-a aflat

                        De s-a împreunat,

                        Corbi cu turturele,

                        Şerpi cu floricele,

                        Urşi cu căprioare

                        Şi nouri cu soare?

                        Arzi în foc nestins,

                        De noi trei aprins.

                        Şi te fă tăciune

                        Şi te fă cărbune

                        Cu-arapi de vroieşti

                        Ca să te iubeşti!”

                        Focul s-aprindea,

                        Vreascurile-ardea,

                        Para se suia,

                        Chira, vai de ea!

                        Gemea şi plângea,

                        Trupul îşi frângea,

                        Şi amar zicea:

                        Frăţiorii mei,

                        Mă rog la tustrei,

                        Faceţi-vă milă

                        De-o biată copilă.

                        Ah! mă doare foarte!

                        Ah! mă tem de moarte

                        Fie luminată,

                        Fie-ntunecată!

                        Vai ş-amar de mine,

                        Iată moartea vine,

                        Vine, se repede

                        Şi nimeni nu-mi crede!

                        Măiculiţa mea,

                        Ce pedeapsă grea!

                        Focul mă cuprinde,

                        Carnea mi-o aprinde;

                        Maică, unde eşti

                        De mă părăseşti?

                        Maică, mor ah! mor

                        Şi la tine zbor!”

                        Chira tremura,

                        În foc se lupta,

                        Şi amar striga;

                        Apoi lin ofta,

                        Capul îşi pleca,

                        Sufletul îşi da!

                        Iar trupu-i ardea,

                        Trupu-i se roşea,

                        Trupu-i se-nnegrea,

                        Carnea sfârâia,

                        Oasele trăsnea,

                        Para pâlpâia,

                        Fumul se-nvârtea,

                        Iar când trupul ars

                        Cenuşă-a rămas,

                        Fraţii câte trei,

                        Şerpii Dunării,

                        Oasele strângeau,

                        Cenuşă-alegeau

                        Şi-n vânt o zvârleau:

                        Şi astfel grăiau:

                        „Oase păcătoase,

                        Pulbere de oase!

                        Mânca-v-ar pământul

                        Şi v-ar duce vântul

                        Peste nouă mări,

                        Peste nouă ţări,

                        În pustiu golit

                        Şi nemărginit!”