Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Ceasul rău

                        Pe cel deal, pe coaste,

                        Trece-o mândră oaste,

                        Oaste de români!

                        Toţi voinici de frunte

                        Care merg să-nfrunte

                        Oarde de păgâni.

 

                        Iar pe-o culme verde

                        Ce-ntre munţi se pierde

                        Stau de mi-i privesc

                        Două surioare,

                        Albe lăcrimioare,

                        Care mi-i jelesc:

 

                        Vezi tu, surioară,

                        Oastea se coboară

                        Colo pe costiş,

                        Vezi-o cum pătrunde

                        Pe rând şi s-ascunde

                        Colo-n stejăriş.

 

                        Vai! nu se mai vede!

                        Cine, cine-a crede

                        Grija ce duc eu,

                        Oastea că-i purtată

                        De bătrânul tată

                        Şi de dragul meu?

 

                        Ei se duc în vale

                        Unde ţara-n jale

                        Geme cu amar,

                        Căci au intrat iară

                        Sabia în ţară,

                        Paloş de tătar.

 

                        De pe munţi în poale,

                        Cu armele goale,

                        Ei mi se cobor,

                        Şi prin cea urdie,

                        Dragă, o să fie

                        Mare, mult omor!

 

                        Căci tata bătrânul

                        Nu cruţă păgânul

                        Când se aruncă-n foc.

                        El e român tare,

                        Ca Ştefan cel Mare,

                        Şi om cu noroc.

 

                        Pentru el n-am teamă…

                        Dar îmi fac de seamă

                        Când stau de gândesc

                        La dragul Lisandru,

                        Că-i un copilandru,

                        Şi mult îl iubesc!

 

                        El n-a vânat încă

                        Decât şoimi de stâncă,

                        Cerbi cu coarne mari;

                        Şi acu-ntâia oară

                        Face, surioară,

                        Goană de tătari.

 

                        Ş-aşa mult mi-e frică

                        Ş-inima mi se strică

                        Când gândesc la el,

                        Că mult, mult îi place

                        Vitejii a face,

                        Scumpul tinerel!

 

                        Taci, biată copilă!

                        Nu-i plânge de milă

                        Iubitului tău,

                        Căci ferească sfântul

                        Să-ţi fie cuvântul

                        Zis într-un ceas rău!

 

                        Hai la mănăstire

                        Ca să dăm de ştire

                        Pustnicului sfânt

                        Să ardă tămâie

                        Ca să nu rămână

                        Tătar pe pământ.

 

                        Oastea-nvingătoare

                        A stins de la soare

                        Aprigul duşman:

                        Ea se întoarce-n munte

                        Având chiar în frunte

                        Vechiu-i căpitan.

 

                        Iar sărmana fată

                        În zadar, vai! cată

                        Pe iubitul său!

                        El în foc căzuse,

                        După ce făcuse

                        Vitejii de zmeu!

 

                        Din bătrâni se spune

                        Că sunt ceasuri bune

                        Şi că rele sânt.

                        Vai de-acei ş-acele

                        Care-n ceasuri rele

                        Zic vreun cuvânt!