Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Căpitanul Romano

                        Se dase trei asalturi redutei neînvinse,

                        Tustrele îndrăzneţe şi crunte, dar respinse.

                        Şi câmpul întreg de sânge acoperit era,

                        Şi, cuib grozav de moarte, reduta fulgera.

                        În şanţuri trupuri multe grămadă, răsturnate,

                        Şi altele străpunse, pe dâmburi acăţate,

                        Formau un crud spectacol ce lumii arăta

                        Cum ştie pedestraşul în foc a se lupta.

 

                        Romani căpitanul de trei ori cu ai săi,

                        De trei ori ajunsese la şanţuri cel întâi,

                        Ş-acum, retras deoparte, strângea coloana-i ruptă,

                        Cu ea să se arunce de-a patra oară-n luptă.

                        Deodată… cine-ar crede! un aspru colonel,

                        Ieşind de nu ştiu unde, păşeşte către el

                        Şi-i zice: „Căpitane, nu-mi place-a ta purtare,

                        Stai tot în urmă!”

 

                        „Cine? răcnesc în tulburare”

                        Ostaşii lui Romano, arşi, rumeni pe obraz.

                        „El! căpitanul nostru?! din toţi cel mai viteaz!”

                        „Tăcere, copii!” strigă Romano la mulţime,

                        Apoi spre colonelul c-un aer de mărime

                        Se-ntoarce, îl măsoară c-un ochi plin de dispreţ

                        Şi-i zice: „Colonele, de eşti şi îndrăzneţ

                        Pre cât nedrept şi aspru, te-ndemn să vii cu mine

                        Să vezi de ştiu la moarte să merg cum se cuvine…

                        Copii! Zor înainte l-al patrule asalt.”

 

                        „Ura!” răspund ostaşii… iar el pe calu-i nalt

                        Porneşte înainte, deprins a merge-n frunte,

                        Şi zboară… dar un glonte, un sol al morţii crunte,

                        Îi vine drept în cale şi-i se opreşte-n piept.

 

                        Atunce căpitanul, pe cal stând încă drept,

                        Răcneşte: „Colonele! departe eşti! răspunde

                        Cine-i în cap şi-n coadă? Eu unde… şi tu unde?”

                        Apoi, zdrobit, el care şi moare lin, zâmbind,

                        Căci vede în redută voinicii lui sărind.