Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Cântece din Basarabia

                        I

 

                        Frunză verde de ovăs

                        Floricică de pe şes!

                        Te-am îndrăgit de pe mers,

                        Că ţi-e mersul legănat,

                        La inimă m-a secat!

                        Floricică, floare-albastră

                        Răsărită-n calea noastră,

                        Năltişoară, subţirea,

                        Tocmai pe potriva mea,

                        Cărăuşii te-or călca.

                        Te-or călca şi te-or strica,

                        La inimă m-or seca.

                        Floricică, floricea,

                        Vină pe inima mea,

                        Lângă mine să-nfloreşti,

                        De pas rău să te fereşti,

                        Sufletul să-mi răcoreşti!

 

                        II

 

                        Frunză verde baraboi,

                        Ne-a făcut maica pe doi,

                        Unul miercuri, unul joi

                        Ş-a umplut lumea cu noi.

                        Ş-am avut o surioară

                        Ce-a umplut lumea de pară!

                        Maica s-a luat prin ţară

                        Să ne strângă grămăjoară.

                        Să ne dea în Bălţi la şcoală

                        (Mai bine-am muri de boală!),

                        Moscăleşte să-nvăţăm

                        Şi la oaste să intrăm!

                        Moscăleşte-oi învăţa

                        Când eu limba mi-oi uita,

                        Când a creşte grâu-n tindă,

                        Ş-a ajunge spicu-n grindă,

                        Când a creşte grâu-n casă

                        Ş-a ajunge pâine-n masă!

 

                        III

 

                        Zi şi noapte vicoleşte,

                        Nevastă, nevastă!

                        Dorul tău mă prăpădeşte,

                        Nevastă, nevastă!

                        Casa ta-i descoperită,

                        Mie-mi pare şindilită,

                        Casa ta e dezvelită,

                        Mie-mi pare poleită.

                        Când mă uit la casa ta,

                        Mi se rupe inima.

                        Când îţi zăresc umbletul,

                        Rău îmi arde sufletul!

 

                        IV

 

                        Frunză verde de măslină,

                        Trecui Nistrul, apă lină,

                        Să vedem pâinea de-i bună

                        Ca şi-n ţara mea străbună.

                        Fie dulce ca şi mierea

                        Mie-mi pare că-i ca fierea.

 

                        V

 

                        Frunză verde poamă coarnă,

                        Astă iarnă era iarnă

                        Şi ningea şi viscolea,

                        Bădiţa la noi venea,

                        Dar acu-i senin şi bine

                        Şi bădiţa nu mai vine.

                        Ori de mine-i s-a urât,

                        Ori cazaci l-au omorât,

                        Ardă-i focul la un loc,

                        Cum arde pieptu-mi în foc!

 

                        VI

 

                        Floare, floricea,

                        Mai zi, puica mea,

                        Cum ziceai aseară

                        Pe din jos de moară.

                        Cum ziceai, ziceai,

                        Inima-mi rupeai,

                        Mai zi încă-o dată

                        Şi mi-o rupe toată!

 

                        VII

 

                        Cine vede şi pricepe

                        Dragostea de unde-ncepe,

                        Cine vede şi cunoaşte

                        Dragostea de unde naşte?

                        De la gâtul cu mărgele,

                        De la buze rumenele,

                        De la grai cu drăgănele

                        De la ţâţe bourele.

 

                        VIII

 

                        Când eram la mama fată,

                        Purtam rochii de bucată,

                        Dar de când m-am măritat

                        C-un moscal din cela sat,

                        Nici n-am fustă de purtat,

                        Nici papuci de încălţat!

                        Inima-mi e cu lăcată.

                        Când aş descuia odată,

                        Ar cunoaşte lumea toată

                        Cât amar şi cât venin

                        Bea inima la străin.

 

                        IX

 

                        Frunză verde de hamei,

                        Ce gândeşti de nu mă iei?

                        Judecată poate vrei?

                        Hai la popa din Orhei:

                        „Protopope luminate,

                        Judecă şi fă dreptate”.

                        „Judecata ţi-e făcută,

                        Ia-ţi vădana şi fă nuntă”.

                        „Ba vădana n-oi lua

                        Chiar de mă vei blestema,

                        Ş-oi lua o fată mare

                        De peste cele hotare,

                        C-acolo sunt moldovence

                        Şi mai colo sunt muntence

                        Cu vers dulce femeiesc

                        Şi cu suflet românesc”.

 

                        X

 

                        Frunză verde de pelin,

                        Tu străină, eu străin,

                        Amândoi ne potrivim.

                        Hai în codru să trăim,

                        Haide-n codrii Bâcului,

                        Pe marginea Prutului,

                        Să ne facem bordeiaş

                        Cu uşorii de cireş,

                        Şi cu patul de măcieş,

                        Când vom vrea ca să dormim

                        În departe s-auzim

                        Buciumele păstoreşti

                        Din câmpii moldoveneşti.

 

                        XI

 

                        Ionel din Chişinău,

                        Drag îmi e numele tău!

                        De-i trăi să fii al meu,

                        De-i muri să te-ngrop eu.

                        Să te-ngrop la capul meu,

                        Ca să te visez mereu,

                        Să dorm pe mormântul tău

                        Până ce-a vrea Dumnezeu

                        Ca să mă sfârşesc şi eu.

 

                        XII

 

                        Ah! amar şi vai de viaţă!

                        Nici o dragă dimineaţă

                        Să nu vărs lacrimi pe faţă,

                        Nici o dragă de cu seară

                        Lumea să nu-i fie-amară!

                        Mare-i lumea, eu nu-ncap,

                        Şi mă mir: ce rău le fac?

                        Nici averea nu le iau,

                        Nici iubirea nu le vreau,

                        Ci tot plâng, jelesc mereu

                        La mormânt, la soţul meu,

                        Pe mormântu-i iarba creşte,

                        În mormânt el putrezeşte,

                        Inima mi se topeşte!

 

                        XIII

 

                        Frunză verde peliniţă,

                        Pe cea verde moviliţă

                        Se roteşte-o păuniţă

                        Ş-un păun cu chica scurtă,

                        Ieşi, bădiţă, de-l ascultă.

                        „Asculta-l-ar pustia

                        Că mi-a luat soţia.

                        Ochii cu sprâncenele,

                        Mâna cu inelele,

                        Gâtul cu mărgelele,

                        Gura cu mândrelele,

                        Şi mi-a luat zilele

                        De-a împlut movilele”.

 

                        XIV

 

                        Fă-mă, Doamne, ce mă-i face

                        Sufletul să mi se-mpace,

                        Fă-mă hulubaş de-argint

                        Cu aripile de vânt,

                        Să mai zbor de pe pământ

                        Până la maica pe mormânt.

                        Şi să stau, să m-odihnesc

                        Să plâng şi să mă jelesc

                        Şi de bune şi de rele,

                        De aleanul vieţii mele!

 

                        XV

 

                        Frunză verde clocotici,

                        La tot plopul câte cinci,

                        Iar la plopul cel mai mare

                        Şede un voinic calare

                        Şi tot zice cu oftare:

                        „La fântâna cu cerdac

                        Este-un trandafir de leac.

                        Cum aş face să nu-l scap,

                        Să mi-l pun seara la cap.

                        Toată noaptea să-mi visez

                        Mândruliţa ca să văz

                        De gândeşte ea la mine

                        Ori de umblă-n căi străine!”

 

                        XVI

 

                        Drag mi-a fost drumul încoace,

                        Şi n-am pentru cine-l face!

                        Puiculiţa ce-am iubit

                        Zice că m-am moscălit

                        Şi-mi vorbeşte duşmăneşte,

                        De pe mal când mă priveşte,

                        Şi-mi tot zice: Fugi departe

                        Că de mine tu n-ai parte!

                        Când erai român curat,

                        Sufletul meu ţi l-am dat,

                        Dar de când te-ai căzăcit

                        Eşti ca dracul de urât.

                        Prutu-i mare şi nu pot

                        Până la ea să-l trec înot.

                        Prutul vine ca un zmeu

                        Când sosesc pe malul său!