Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Buchet, calul favorit a d-rei Maria Docan

                        În poveştile frumoase ce se spun la şezătoare,

                        Sunt cai ageri, iuţi ca gândul şi cu darul de cuvânt,

                        Unul galben ca porumbul aurit la foc de soare,

                        Altul negru ca păcatul… amândoi copii de vânt!

                        Ei întrec în repeziciune rândunica speriată:

                        Peste nouri, peste mare duc vitejii Feţi-frumoşi.

                        Ochii lor aruncă fulgeri care fiarele săgeată,

                        Şi copita lor ucide mari balauri fioroşi.

                        Mai sunt cai traşi prin verigă şi cu mintea năzdrăvană,

                        Mândri ca o nălucire şi ca fluturi de uşori.

                        Ei, când poartă-n lumea albă pe Ileana Cosânzeană,

                        Fără ca să le îndoaie, calcă gingaşele flori.

                        Eu credeam pe Vânteş, Graur, că-s închipuiri visate

                        În geroase nopţi de iarnă lângă focul de stejar;

                        Am văzut însă cu ochii în a mea vecinătate

                        Cal mai mândru decât visul, alb ca un mărgăritar.

                        Şoimul tău, Miţică dragă, poart-o zale ninsorie,

                        Ce luceşte de departe sub seninul luminos.

                        Tu-l iubeşti, el o cunoaşte; e frumos, el înc-o ştie,

                        Şi ca lebăda pe apă se alintă graţios.

                        Când te vede, el te-admiră; când te-aude, el nechează

                        Şi te cheamă, şi îi place să-1 dezmierzi încetinel,

                        Glasul tău îi îmblânzeşte, mâna ta îl încordează;

                        El trăieşte pentru tine şi tu, dragă, pentru el.

                        Amândoi aveţi un suflet, zburând vesel pe câmpie,

                        Dulce, falnică pereche! tablou viu, încântător!

                        El pe tine te-mprumută cu-n avânt de bărbăţie.

                        Tu îl împrumuţi pe dânsul cu-al tău farmec răpitor.

                        Şi ori cine vă zăreşte, zice-n sine cu-admirare:

                        ‘Aşa cal, aşa copilă!… Ea frumoasă, el frumos!

                        Pare dulcea primăvară lin plimbată-n legănare

                        Pe un snop de crini ce zboară pe sub soarele voios.’