Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Biserica risipită

                        I

 

                        Sus, pe muntele Ceahlău,

                        Stă la pândă Duhul rău

                        Şi aruncă peste munţi

                        Ochii săi şerpii şi crunţi,

                        Cu ochirea-i să zărească,

                        Vreo pradă sufletească.

                        Dar deodată el tresare,

                        Căci aude-n depărtare

                        Glas de clopot chemător

                        Printre munţi răsunător

                        Şi cu groază el zăreşte

                        Pe câmpia ce-nverzeşte

                        O biserică măreaţă

                        Strălucind albiu prin ceaţă

                        Lâng-a Bistriţei verzi maluri

                        Ca un vas frumos pe valuri.

 

                        II

 

                        Satan urlă, Satan zbiară,

                        Căci mai vede, vede iară

                        Şiruri albe de români,

                        De femei cu flori în mâni,

                        Şi copii şi mândre fete,

                        Şi flăcăi cu negre plete,

                        Coborând ca lungă oaste,

                        Pe-ale dealurilor coaste,

                        Răzbătând codrii pustii,

                        Trecând peste ape vii.

                        Şerpuind prin văi adânci.

                        Sărind peste-nalte stânci,

                        Şi îndreptându-se în cale

                        La biserica din vale,

                        Unde clopotul suna

                        Şi-n văzduh se legăna.

 

                        III

 

                        Satan urlă, Satan zice:

                        „Repezi-mă-voi de-aice,

                        Şi în gheară de-o voi strânge,

                        Limba-n clopot o voi frânge,

                        Vecinic ea să nu mai sune

                        Ceasul crunt de rugăciune!”

                        Şi cum zice, în turbare,

                        De pe munte falnic sare,

                        Aripi negre întinzând

                        Şi cu ele-ntunecând

                        Şapte codri mari, cărunţi,

                        Şapte sate, şapte munţi!

                        El se-nalţă şi se lasă

                        Pe clopotniţa frumoasă,

                        Ca un vultur răpitor

                        Pe o lebădă în zbor.

 

                        IV

 

                        Turnul geme-n temelie

                        Ca de aspră vijelie.

                        Clopotul dogit răsună

                        Clătinat ca de furtună,

                        Şi pe iarbă vestejită

                        Cade crucea aurită.

                        Iar Satan grozav scrâşneşte,

                        Clopotul din turn smunceşte

                        Şi-l aruncă-n depărtare

                        Peste Bistriţa cea mare.

                        „Unde eşti, Dumnezeu sfinte?

                        Unde eşti, Doamne părinte?

                        De laşi tu pe Duhul rău

                        Să calce locaşul tău?”

                        Astfel munţii stau privind,

                        Către ceruri glăsuind!

 

                        V

 

                        Iară Bistriţa vitează,

                        Apele-şi înfuriază,

                        Vrând cu zgomot să înece

                        Pe Satan în sânu-i rece.

                        Ea adună mări de apă

                        Şi-ntr-o clipă malul sapă,

                        Încât turnul de pe mal

                        Cade-n aprigul ei val

                        Cu Satan ce se afundă

                        Ca un fulger într-o undă!

                        Apa saltă, clocoteşte,

                        Nici că se mai limpezeşte!

                        Şi de-atunci în acel loc

                        Ea tot fierbe ca de foc.

                        Şi adeseori s-aude

                        Răsuflând gemete crude.

 

                        VI

 

                        Spun păstorii din Ceahlău

                        Că în timpul acel greu

                        Cerurile sau deschis

                        Ş-un glas tainic ar fi zis:

                        „Tu ce-ai fost de iad călcată,

                        Mănăstire blestemată,

                        Tu să ai atunci iertare,

                        De blestem să ai scăpare,

                        Când doi îngeri iubitori

                        Într-o noapte fără nori

                        S-or opri din a lor cale

                        Pe risipurile tale,

                        Şi prin dulcea lor iubire

                        Ţi-or aduce-a mea sfinţire!”

 

                        *

 

                        – Fost-a, nu, aşa minune?

                        Bistriţa o poate spune!