Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Bărăganul

                        Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare

                        Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,

                        Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,

                        Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.

 

                        Pustietatea goală sub arşiţa de soare

                        În patru părţi a lumii se-ntinde îngrozitoare,

                        Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,

                        Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt

 

                        De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă

                        Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,

                        Ce adoarme-n focul verii l-al grierilor hor

                        Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.

 

                        Acolo floarea naşte şi moare-n primăvară,

                        Acolo piere umbra în zilele de vară,

                        Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii

                        Cutrieră cu zgomot pustiile câmpii.

 

                        Pe cea savană-ntinsă şi cu sălbatic nume,

                        Lung ocean de iarbă necunoscut în lume,

                        O cumpănă se-nalţă aproape de un puţ,

                        Şi-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struţ.

 

                        Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână.

                        Vro doi români în soare ş-o sprintenă română

                        Înconjură ceaunul ce fierbe fumegos

                        Pe foc, şi mai departe un câne roade-un os.

 

                        Pe car un copilandru priveşte-n depărtare…

                        Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare!

                        Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,

                        Nimic nu se arată pe câmpul de mohor!

 

                        Din vreme-n vreme numai, lungi şiruri de cocoare

                        Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare,

                        Şi vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmaţi,

                        S-adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpaţi.

 

                        Ah! dulce, glorioasă şi mult strălucitoare

                        Va fi ziua de viaţă, când, pe sub mândrul soare,

                        Trecând în repejune, un zmeu cu-aripi de foc

                        Goni-va trista moarte ce zace-n acest loc!

 

                        Mult vesel va fi câmpul când veşnica-i tăcere

                        Va dispărea deodată la glasul de-nviere

                        Ce scoate zmeul falnic din gura lui de fer,

                        Vestind noua răpire a focului din cer!