Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Balaurul

                        La mijlocul drumului,

                        La puţul porumbului

                        Văzui floarea câmpului,

                        Dar nu-i floarea câmpului,

                        Şi-i chiar ochiul şarpelui,

                        Şarpe lung cu solzii verzi,

                        Nici să-l vezi, nici să-l visezi.

                        Cel balaur din păcate

                        Înghiţise jumătate

                        Trup cu arme ferecate,

                        Trupuşor de voinicel

                        Ce striga mereu din el:

                        „Sari, bădiţă ortomane,

                        Că m-ajunge la ciolane!

 

                        Sari, bădiţă, de mă scoate,

                        Că m-apuc’ fiori de moarte!”

                        Iată-n lungul drumului

                        La puţul porumbului

                        Că venea, mări, venea

                        Pe balaur de-ntâlnea

                        Un viteaz de ortoman

                        Pe-un cal negru dobrogean.

                        „Măi balaur! striga el,

                        Lasă trupul tinerel,

                        Că te curm pe jumătate

                        Să-mi răscumpăr din păcate.”

                        Şarpele se zvârcolea

                        Şi cu şapte limbi grăia:

 

                        „Ortomane,

                        Hoţomane!

                        Bate-ţi negrul

                        Pe de-a-ntregul

                        Şi te du, şi fugi de mine

                        Că nu-i bine nici de tine.”

                        „Şerpuliţă,

                        Dinţi de criţă,

                        Am un paloş de oţel,

                        Lasă trupul tinerel.”

                        „Taie-mă, nu mă tăia,

                        Nu mă las de prada mea,

                        Ist copil chiar din pruncie

                        Maica sa mi l-a dat mie,

                        Că ades îl blestema

                        Şi-i zicea când îl culca:

                        „Culcă-te, alină-te

 

                        Şarpele sugă-mi-te!”

                        Cel viteaz de ortoman

                        Izbea negrul dobrogean

                        Şi cu pala lui cea nouă

                        Pe balaur tăia-n două,

                        Apoi trupul înghiţit,

                        Plin de răni, otrăvit,

                        El în cârcă-l ridica,

                        Sus, la stână se urca

                        Şi în lapte mi-l scălda,

                        De venin îl curăţea

                        Şi cu viaţa-l dăruia.

                        Apoi, mări, cât trăia,

                        Fraţi de cruce se prindea

                        Şi-mpreună voinicea

                        Pe balauri de stârpea!