Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Anul 1855

                        Dup-atâtea rele secole, negre de dureri, de vijelie,

                        Ce-au trecut fără-ncetare peste biata Românie,

                        Tu, an nou, ce ne vesteşti?

                        Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,

                        Pace, glorie, putere, libertate, fericire,

                        Îndurările cereşti?

 

                        Din noianul veşniciei eşti tu sol de mângâiere?

                        Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere

                        Să te blestem, să te-admir?

                        Eşti amic sau tu faci parte din cumpliţii ani de rele

                        Ce-au depus în al lor treacăt peste fruntea ţării mele

                        O coroană de martir?

 

                        Orice-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare,

                        Înfruntând lovirea sorţii cu-o puternică răbdare

                        Şi cu suflet de român.

                        Căci românul e întocmai precum stâncile măreţe

                        Care-n valurile mării furtunate şi semeţe

                        Neclintite-n veci rămân.

 

                        Pe aceste mândre ţărmuri sentinelă-naintată

                        Neamul nostru, fără sprijin, în veghere necurmată

                        Stă pe loc la postul său.

                        El de douăzeci de secole a trecut prin mii de lupte,

                        Dar acum i-a căzut braţul, i-au căzut armele rupte…

                        O! puternic Dumnezeu!

 

                        Sunt destule atâtea chinuri! Adă ziua mult dorită,

                        Zi de pace, de tărie şi de glorie iubită

                        Pentru-acest sărman popor,

                        Pentru-o naţie creştină, care poart-un mare nume

                        Şi în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume

                        La un falnic viitor.

 

                        Fă ca anul care vine să aducă-un mândru soare,

                        Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare

                        Pentru neamul românesc,

                        Căci el are din vechime o menire strălucită!

                        El a fost şi vrea să fie sentinelă neclintită

                        Pe pământul strămoşesc!