Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Altarul mănăstirii Putna

                        Domnul Ştefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni,

                        Locaş sfânt creştinătăţii astăzi vrea să facă dar,

                        Şi pe malurile Putnei, cu vitejii săi români,

                        Însuşi merge să aleagă locul sfântului altar.

 

                        Mare obştie-l urmează şi pe culme se lăţeşte,

                        Precum aburii pe baltă când lumina asfinţeşte.

 

                        Căpitani, ostaşi cu zale şi cu platoşe de fer

                        Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război.

                        Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer;

                        Buciumul vuieşte-n munte, sună valea de cimpoi.

 

                        Iată că lângă-o movilă domnul Ştefan s-a oprit!

                        Totul tace! ochii ţintă, stă poporul neclintit.

 

                        Trei ostaşi cu arce-n mână pe movilă-acum se urcă;

                        Doi, ca zimbrul, ageri, mândri, nalţi ca bradul de la munte,

                        Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloş, şi pe frunte

                        Cu-a lor lungi şi negre plete se coboară-o neagră ţurcă.

 

                        Ei ades cu-a lor săgeată repezită sus, în nor,

                        Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor.

 

                        Multe fiare din cei codri, mulţi duşmani tineri, semeţi,

                        Drept în inimi, drept în frunte au simţit a lor săgeţi,

                        Căci ei sunt arcaşii vrednici ai lui Ştefan domn cel mare,

                        Ce-şi găteşte-acum săgeata s-o izbească-n depărtare.

 

                        Copii, trageţi… eu vreau astăzi să mă-ntrec în arc cu voi.

                        Astfel zice domnul Ştefan! iar voinicii amândoi

 

                        Se plec, arcele-şi încoardă, trag… săgeţile lor zboară,

                        Spintecă repede vântul ce dă foc şi vâjâieşte,

                        Se tot duc, se duc ca gândul, şi de-abia ochiul zăreşte

                        Pe câmp departe, departe locul unde se coboară.

 

                        „Ura! În ceruri se ridică! Urlă dealul, clocoteşte!

                        Să trăiţi, copii! le zice Ştefan, ce-acum se găteşte.

 

                        Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vânt,

                        Piere, trece mai departe, şi-ntr-un paltin vechi s-a frânt.

                        Acolo fi-va altarul! zice falnicul monarc,

                        Ce se-nchină şi se pleacă pe războinicul său arc.

 

                        Să trăiască domnul Ştefan! mii de glasuri îl urmează,

                        Şi poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează!