Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Umbra lui Istrate Dabija-voievod

                        Cum trece-n lume toată slava

                        Ca şi un vis, ca spuma undei!

                        Sus, în cetate la Suceava,

                        Eu zic: Sic transit gloria mundi!

                        Pe ziduri negre bate lună.

                        Din vechi icoane numai pete,

                        Sub mine-aud un glas ce sună,

                        Un glas adânc zicând: „Mi-e sete”.

 

                        Şi văd ieşind o umbră albă.

                        Moşneag bătrân, purtând coroană,

                        Pe pieptul lui o sfântă salbă,

                        Pe umeri largi o scumpă blană,

                        Ea mâna-ntinde blând: – N-ai grijă,

                        Ce zic nu trece la izvod.

                        Eu sunt vestitul domn Dabijă,

                        Sunt moş Istrate-voievod.

 

                        – Măria Voastră va să-ndemne

                        Pe neamul nostru în trecut?

                        Ci el cu mâna face semne

                        Că nu-nţeleg ce el a vrut.

                        – Măria Voastră-nsetoşează

                        De sânge negru şi hain?

                        El capu-şi clatină, oftează:

                        – De vin, copilul meu, de vin.

 

                        Când eram vodă la Moldova

                        Hălăduiam pe la Cotnari.

                        Vierii toţi îmi ştiau slova

                        Ş-aveam şi grivne-n buzunar.

                        Pe vinul greu ca untdelemnul

                        Am dat mulţi galbeni venetici;

                        Aici lipseşte tot îndemnul.

                        În lume mult, nimic aici.

 

                        La voi în lumea cealaltă,

                        Fiind cu milă şi dirept,

                        M-a pus cu sfinţii laolaltă

                        Şi-n rai mă duseră de-a drept.

                        Dar cum mai pune Sfântul Petre

                        La rău canon pe-un biet creştin!

                        Când cer să beau, zice: „Cumetre,

                        Noi n-avem cimpoieri şi vin.

 

                        Şi totuşi domn fusesem darnic

                        Şi bun de inimă cu toţi.

                        De câte ori l-al meu paharnic

                        Umplut-am cupa numai zloţi!

                        Că ce sunt recile mademuri,

                        Ce aur, pietre şi sidef

                        Pe lângă vinul copt de vremuri,

                        Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef.

 

                        Împresurat-am eu şi Beciul

                        Cu oaste bună şi strânsuri;

                        Soroca, Vrancea şi Tigheciul

                        Trimis-au mii viteze guri

                        Să certe craii cu mânie…

                        Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace

                        Să-mi duc Moldova-n bătălie

                        Cu mii de mii de poloboace.

 

                        Atunci când turcii, agarenii

                        Mureau în iuruş cu halai,

                        Oştirea noastră, moldovenii

                        Se prăpădeau într-un gulai.

                        Şi zimbrul cel cu trei luceferi

                        Lucea voios pe orice cort.

                        Precum ne-am dus, venirăm teferi

                        Şi toţi cu chef şi nimeni mort.

 

                        Nici vin cu apă n-am să mestec,

                        Nici dau un ban pe toată fala.

                        De-aceea n-am nici un amestec

                        Oriunde nu îmi fierbe oala.

                        Când calcă ţara hantatarii,

                        Eu bucuros în lupte merg,

                        Când între ei se bat măgarii,

                        În fundul pivniţei alerg.

 

                        Se certe ungurii şi leşii…

                        Ce-mi pasă mie? La Cotnari

                        Eu chefuiam cu cimpoieşii,

                        Cu măscărici şi lăutari:

                        Şi sub umbrarele de cetini

                        Norodu-ntreg juca şi bea,

                        Iar eu ziceam: să bem, prietini,

                        Să bem, până nu vom mai putea.

 

                        Dacă venea să rătăcească

                        Vreun învăţat arheolog,

                        Vorbind în limba păsărească,

                        Nu m-arătam ca să mă rog.

                        Dar ţie-ţi place doina, hora,

                        Îţi place-al viţei dulce rod,

                        Tu povesteşte tuturora

                        De moş Istrate-voievod.

 

                        Le spune sfatul meu s-asculte,

                        S-urmeze vechiul obicei,

                        Să verse dintre cupe multe

                        Şi la pământ vreo două-trei.

                        Căci are-n sân Moldova noastră

                        Viteze inimi de creştin;

                        Tineri, în veselia voastră,

                        Stropiţi-le duios cu vin!

 

                        Şi în Moldova mea cea dulce

                        Orânduit-am cu prisos:

                        Ca butea plină să o culce,

                        Cea goală iar cu gura-n jos.

                        Şi astfel sta-n Moldova toată

                        Cu susu-n jos ce era treaz,

                        Odihna multă-i lăudată

                        La cel chefliu, la cel viteaz.

 

                        Când de mănuşa lungii săbii

                        Mă rezemam să nu mă clatin,

                        Cântau cu toţi pe Basarabii,

                        Pe domnii neamului Muşatin,

                        Până ce-ncheiau în gura mare

                        Cu Ştefan, Ştefan domnul sfânt,

                        Ce nici în ceruri seamăn n-are,

                        Cum n-are seamăn pe pământ!

 

                        Moldova cu stejari şi cetini

                        Ascunde inimi mari de domn,

                        Să bem cu toţi, să bem, prietini,

                        Să le vărsăm şi lor în somn.

                        Până la al zilei blând luceafăr

                        Să bem ca buni şi vechi tovarăşi;

                        Şi toţi cu chef, nici unul teafăr,

                        Şi cum sfârşim să-ncepem iarăşi.

 

                        Răpiţi paharele cu palma,

                        Iar pe pahar să strângă pumn

                        Şi să cântăm cu toţi de-a valma

                        Diac tomnatic şi alumn;

                        Cântăm adânc un: De profundis.

                        Perennis humus erit rex.

                        Frumoase vremi! Dar unde-s? unde-s?

                        S-au dus pe veci! Bibamus Ex.