Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Tăceţi! Cearta amuţească…

                        Tăceţi! Cearta amuţească – E-o oră grea şi mare,

                        Aripile ei negre în ceruri se întind,

                        Astfel lumea-amuţeşte la-ntunecări solare,

                        Astfel marea-amuţeşte, vulcane când s-aprind;

                        Când prin a vieţii visuri – oştiri de nori – apare

                        A morţii umbră slabă cu coasa de argint

                        Tăceţi! Cum tace-n spaimă a Nordului popor

                        Când evul asfinţeşte şi dumnezeii mor.

 

                        Aduceţi-vă aminte de-acele nalte poze

                        De frunţile-n lumină a vechilor profeţi;

                        Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur şi roze

                        Trecu un stâlp de flăcări ce lumina măreţ

                        Şi-n fruntea unui popor – pierdut în chin – e Moise,

                        Şi sufletul lui mare, adânc şi îndrăzneţ,

                        Prevede că în sânul pierdutului popor

                        E viitorul lumii ş-al ei mântuitor.

 

                        El n-a văzut pământul promisiunii divine,

                        Viaţa lui se stinse în munţii slabi şi suri,

                        Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine,

                        O gintă-ntreagă poartă a lui învăţături.

                        Ca înmormântată-n secole, cenuşa lui rămâne,

                        Dar spiritu-i sfărmă înalţii, vechii muri

                        De Iericho – şi-n gându-i şi-n biblia lui scrisă

                        Viaţa-ntreagă mare unui popor e-nchisă.

 

                        Astfel în noaptea noastră pierdută şi amară,

                        Un glas de deşteptare adânc a răsunat,

                        O stea a rupt puternic eclipsa cea solară,

                        Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat,

                        O arpă de aramă cu coarda temerară

                        Trezi-n sufletul nostru simţire de bărbat:

                        Ca glasul Providenţei din stinsele decade,

                        Astfel s-auzi glasu-ţi, bătrâne Eliade!

 

                        O, limba lui! îmi pare c-aud cum ea răsună

                        În aspra ei mânie, zidind nor peste nor,

                        Din ştearsa, ne-nţeleasa a istoriei ruină

                        A descifrat al ginţii puternic viitor.

                        El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna,

                        Valuri cari în ceartă se scutură şi mor.

                        Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist

                        În limba inspirată unui evanghelist.

 

                        Inima lui cea mare menită fu de soartă

                        Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat,

                        Dacă în fundul negru, adânc din marea moartă,

                        Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat,

                        Vulcan puternic, care cutremur în el poartă,

                        Cu razele-i de flăcări ar fi acufundat,

                        Pân-ce deodată mândre, gândirile-i irump

                        Pin undele greoaie, pin apele de plumb.