Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Ta twam asi

                        Fiică gingaşă de rege, când în haina ta bogată

                        Treci în faeton de gală şi te mlădii zâmbitoare,

                        Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare,

                        Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată.

 

                        Zbori cu şase cai ca vântul şi răsari ca aurora.

                        Cu căciulile în mână şi cu gurile căscate,

                        Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate.

                        Tu te-nchini. Te simţi născută spre norocul tuturora.

 

                        Dar deodată în mulţime tu fixezi ochiul tău mare.

                        De o umbră-nfiorată e gândirea ta cuprinsă…

                        O femeie de pe stradă şi-a înălţat privirea-i stinsă

                        Înspre tine… fără ură, făr-amor, fără păsare.

 

                        Tu? Unde te-apropii codrul se preface în grădină,

                        Întristarea-n bucurie, bucuria-n fericire…

                        Secolele coroanei tale cu regală strălucire

                        Pot să scoată grâu din pietre şi palate din ruină.

 

                        Ea? născută-ntr-o cămară în mizerie obscură,

                        N-auzi nici glas de mumă, nici a preoţilor psalme…

                        S-a trezit cu comedianţii cum juca bătând din palme,

                        Pe-a pierzării căi părinţii o îndreptară şi-o vândură.

 

                        Ea? De-o intra în templu, sub negre boltituri

                        Al morţii spirit doară îl simte în tăcere,

                        Căci nu-nţelege blândul cuvânt de mângâiere

                        Din paginile unse a sfintelor scripturi.

 

                        Ce-nseamnă acele candele ce ard în orice colţ

                        Sub chipuri mohorâte cu-adânci şi slabe feţe?

                        Ce-nseamnă acea cântare pătrunsă de blândeţe,

                        Ce umple tânguioasă puternicele bolţi?

 

                        Rugămu-ne-ndurărilor,

                        Luceafărului mărilor!

                        Din valul ce ne bântuie

                        Înalţă-ne, ne mântuie!

                        Privirea adorată

                        Asupră-ne coboară,

 

                        O, maică prea curată

                        Şi pururea fecioară,

 

                        Marie!

 

                        Răpită de duiosul organelor avânt,

                        Pe cartea cea de rugă alunec-a ta dreaptă,

                        Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndreaptă.

                        Ea? cade în mulţime cu faţa la pământ.

 

                        *

 

                        De-ai muri copil de rege de-ale florilor miroasă,

                        Ca de marmură un înger sub boltirile înalte,

                        Pe un catafalc depusă – un popor ar plânge-ncalte,

                        După sufletul tău dulce, după sfânta cea frumoasă.

 

                        Ea? Dacă va cădea moartă într-o noapte de beţie

                        Prin ciocnire de pahare şi prin danţuri desfrânate…

                        Vreun cioclu de pe uliţe va încărca-o atunci-n spate,

                        Dară nici în moarte însăşi linişte nu va să-i fie.

 

                        Nu. Nici maiestatea morţii nu sfinţeşte pe sărac…

                        Căci scheletu-acela care a purtat ast-avuţie

                        De amar şi de durere, preparat de-anatomie

                        Va face-un pedant dintr-însul… Iar în urmă, într-un sac,

 

                        Va fi aruncat în groapa cea comună. O scânteie

                        Ce-a pierit fără de urmă. Şi cu toate astea-i semeni

                        Ca şi lacrima cu roua. Parc-aţi fi surori de gemeni:

                        Două vieţi în două inimi, şi o singură femeie.