Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Şi oare tot n-aţi înţeles…

                        Şi oare tot n-aţi înţeles

                        Cum nu mi-i lumea dragă,

                        Când cu nimic nu m-am ales

                        Din viaţa mea întreagă.

 

                        Când al meu suflet mistuit

                        De chin şi de părere

                        A fost un trist, necontenit

                        Prilej pentru durere.

 

                        Când fu menit ca pe pământ

                        Dorinţa să-l alunge

                        Dup-un noroc atât de sfânt

                        Cum nu se poate-ajunge.

 

                        E un miraj de necrezut

                        Pe-un orizon de stepe:

                        De al lui farmec străbătut

                        Eu tot nu-l pot pricepe.

 

                        El stăpâneşte amorţit

                        Pustiile uitării

                        Ca şi o stea din răsărit

                        Singurătatea mării.

 

                        Şi-l rog încet, îl rog pe veci

                        Ca să-mi asculte plânsul,

                        Când ale apei valuri reci

                        Călătoresc spre dânsul.

 

                        Atâtea blânde rugăminţi,

                        Atâtea calde şoapte,

                        Atâtea lacrimi fierbinţi

                        Vărsate zi şi noapte.

 

                        Le-am îndreptat despre apus

                        Durerea să-mi alunge,

                        Dar el se nalţă tot mai sus

                        Ca să nu-l pot ajunge.

 

                        Va fi în veci necunoscut,

                        Va fi în veci departe…

                        E steaua negrului trecut:

                        Iubirea fără de moarte,

 

                        Ce mărgineşte-n orizon

                        Şi ocean şi stepe

                        Ş-al cărui farmec monoton

                        Te-a învins fără a-l pricepe.

 

                        Căci a iubi fără să speri

                        De-a fi iubit vreodată:

                        E semnul vecinicei dureri

                        Ce cerul ţi-l arată.