Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Preot şi filozof

                        Căci n-avem sfinţii voştri, voi ne mustraţi, preoţi,

                        Deşi de-a voastră tagmă suntem şi noi cu toţi…

                        Şi nouă vânătoarea de aur şi mărire

                        Ne-nseamnă în astă lume a Răului domnire.

                        Şi nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere

                        În suflet naşte scârbă şi inimii durere.

                        Şi noi simţim că suntem copii nimicniciei,

                        Nefericiri zvârlite în brazdele veciei…

                        Şi sufletu-ne-n tremur ca marea se aşterne,

                        Tăiat fiind de nava durerilor eterne;

                        Ca unde trecătoare a mării cei albastre,

                        Dorinţa noastră, spuma nimicniciei noastre.

                        Şi noi avem o lege – deşi nu Dumnezeu –

 

                        Simţim că Universu-l purtăm şi prea ni-i greu:

                        Ştim a fi strănepoţii acelui vechi păcat,

                        Ce seminţia Cain în lume-o a creat.

                        De n-o îmbrăcăm în pilde, e semn c-am înţeles,

                        Că-n noi este credinţă, ce-n alţii e eres.

                        Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină

                        Când oardele barbare duc moarte şi ruină.

                        În van cu mâni uscate se roagă, ţinând strana,

                        Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana.

                        Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul

                        Când gloatele-i pe lume au tot întins pustiul.

                        Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte

                        Că ţări întregi schimbat-au în întinsori deşerte?

                        Şi eretic e-acela ce rasa v-o sărută

                        Când ura-n a lui suflet, de veche, e stătută?

                        În van cercaţi a-i drege căci răi rămân de-a valma

                        Şi trebuie ca soarta să-i spulbere cu palma,

                        Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară

                        Demonul lumii acestei – comedia-i bizară.

 

                        Nu ne mustraţi! Noi suntem de cei cu-auzul fin

                        Şi pricepurăm şoapta misterului divin.

                        Urmaţi în calea voastră mulţimii de absurzi

                        Şi compuneţi simfonii şi imnuri pentru surzi,

                        Ascuţiţi adevărul în idoli, pietre, lemn,

                        Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn

                        Al oamenilor zilei sublimul adevăr –

                        Ce voi spuneţi în pilde, iar noi l-avem din cer.