Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Povestea teiului

                        – Blanca, ştii că din iubire

                        Fără de lege te-ai născut;

                        Am jurat de la-nceput

                        Pe Hristos să-l iei de mire!

 

                        Îmbrăcându-te în veşmântu-i,

                        Lepădând viaţa lumii,

                        Vei spăşi greşeala mumii

                        Şi de-o crimă tu mă mântui.

 

                        – Traiul lumii, dragă tată,

                        Cine vor, aceia lese-l,

                        Dară sufletul mi-e vesel,

                        Tinereţea luminată;

 

                        Danţul, muzica, pădurea,

                        Pe acestea le-ndrăgii,

                        Nu chiliile pustii

                        Unde plângi, gândind aiurea!

 

                        – Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,

                        Cum am spus, aşa rămâne;

                        Pentru drumul cel de mâine

                        De cu azi te pregăteşte!

 

                        Mâna Ea la ochi şi-o ţine,

                        Toate minţile-şi adună,

                        Să ia lumea-n cap, nebună,

                        Parcă atâta-i mai rămâne.

 

                        Calu-i alb, un bun tovarăş,

                        Înşeuat aşteapt-afară,

                        Ea picioru-l pune-n scară

                        Şi la codru pleacă iarăşi.

 

                        Seara vine din arinişti,

                        Cu miroase o îmbată,

                        Cerul stelele-şi arată,

                        Solii dulci ai lungii linişti.

 

                        Dar prin codri ea pătrunde

                        Lângă teiul vechi şi sfânt,

                        Ce cu flori până-n pământ

                        Un izvor vrăjit ascunde.

 

                        Îngânat de glas de ape

                        Cânt-un corn cu-nduioşare

                        Tot mai tare şi mai tare,

                        Mai aproape, mai aproape;

 

                        Iar izvorul, prins de vrajă,

                        Răsărea, sunând din valuri –

                        Sus în codri de pe dealuri

                        Luna blândă ţine strajă. –

 

                        Ca din farmec Ea tresare,

                        Şi privind uimită-n lături,

                        Vede-un tânăr chiar alături,

                        Pe-un cal negru e călare

 

                        Oare ochii ei o mint,

                        Sau aievea-i, adevăru-i?

                        Flori de tei el are-n păru-i

                        Şi la şold un corn de-argint.

 

                        Ea privi atunci în jos,

                        Trece mâna pe la tâmple,

                        Iară inima-i se împle

                        De un farmec dureros.

 

                        El se da tot mai aproape

                        Şi cerşea copilăreşte;

                        Al ei suflet se răpeşte

                        De închide-a ei pleoape.

 

                        Cu o mână îl respinge,

                        Dar se simte prinsă-n braţe,

                        De-o durere, de-o dulceaţă

                        Pieptul, inima-i se strânge.

 

                        Ar striga şi nu se-ndură,

                        Capu-i cade pe-a lui umăr,

                        Sărutări fără de număr

                        El îi soarbe de pe gură;

 

                        O dezmiardă ş-o întreabă,

                        Iar ea faţa şi-o ascunde,

                        Şi aşa de-ncet răspunde

                        Cu o voce dulce, slabă.

 

                        Tot alături călăresc,

                        Nu au grija nimănuia,

                        Şi de dragi unul altuia

                        Ei din ochi se prăpădesc;

 

                        Se tot duc, se duc mereu,

                        Trec în umbră, pier în vale,

                        Iară cornul plin de jale

                        Sună dulce, sună greu.

 

                        Blându-i sunet se împarte

                        Peste văi împrăştiat,

                        Mai încet, tot mai încet,

                        Mai departe, mai departe,

 

                        Sus în brazii de pe dealuri

                        Luna-n urmă ţine strajă,

                        Iar izvorul, prins de vrajă,

                        Răsărea sunând din valuri.