Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
O, te-nsenină, întuneric rece…

                        O, te-nsenină, întuneric rece

                        Al vremii. înfloreşte-n neagra-ţi

                        Speluncă umedă ca ebenul cel topit,

                        Fă ca să strălucească pe-acea cale

                        Ce duce-n vecinicie toate-acele

                        Fiinţe nevăzute, cari sunt,

                        Deşi trec nesimţite, ca şi vremea

                        Ce vremuieşte-adânc în tot ce e.

                        Să văd trecând în haină cuvenite

                        Acele gânduri, ce-atunci când apar

                        Nemuritoare par, pentru c-apoi

                        Nici să nu ştii cum de au dispărut.

                        Din mintea secolelor lungi, greoi –

                        Ca şi când n-ar fi fost. Câte fiinţe

                        Ar trebui să treacă pe-a ta cale:

                        Unele mândre, ţanţoşe, regale,

                        Cu-ncoronată frunte – îmbrăcate

                        În purpură; altele dulci, cu ochii

                        Moi, mari, albaştri… albe ca şi crinul,

                        Mişcând a lor corp voluptos, ce-nvită

                        Mai aruncând priviri de muritoare,

                        Mai căutând iubire, ca sirene;

                        Unele-nchipuite, alte tâmpe,

                        Unele aspre, altele duioase,

                        Toate cerând brevet la nemurire

                        Şi toate strecurându-se cu toate astea

                        Pe calea care duce la oraşul

                        Uitării, îngropat de vecinicie.

                        Dar deasupra-astei mulţimi pestriţe

                        De gânduri trecătoare, vezi departe

                        Munţii de vecinici gânduri ridicând

                        A lor trufaşă frunte către cer:

                        Cu nepăsare ei privesc la toate

                        Efemeridele ce trec în vale

                        Cântând, vuind, certându-se şi toate

                        Aspirând la un lucru care-n veci

                        Nu poate fi a lor – eternitatea