Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
O călărire în zori

                        A nopţii gigantică umbră uşoară,

                        Purtată de vânt,

                        Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară

                        Din aripi bătând.

 

                        Roz-alb-auroră, cu bucle de aur

                        Sclipinde-n rubin,

                        Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur

                        Pe-al florilor sân;

 

                        Răspânde suflarea narciselor albe

                        Balsamu-i divin,

                        Şi Chloris din roze îşi pune la salbe

                        Pe fruntea-i de crin;

 

                        Iar râul suspină de blânda-i durere

                        Poetic murmur,

                        Pe-oglinda-i de unde răsfrânge-n tăcere

                        Fantastic purpur;

 

                        Şi pasărea cântă suspine-imitândă

                        Un cântec de-amor,

                        Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă

                        La plânsu-i de dor.

 

                        Pe câmp se văd două fiinţe uşoare

                        Săltânde pe-un cal,

                        Pe care le-ncinge de flutură-n boare

                        Subţire voal;

 

                        Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,

                        Fugarul uşor

                        Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă

                        Al negurii flor,

 

                        O dalbă fecioară adoarme pe sânul

                        De-un june frumos,

                        Astfel cum dormită oftarea, suspinul

                        În cântul duios;

 

                        Iar talia-i naltă, gingaşă, subţire

                        Se mlădie-n vânt,

                        Şi negrele-i bucle ondoală-n zefire,

                        Sclipesc fluturând.

 

                        I-adoarme pe sânu-i, se leagănă-n braţe

                        În tandre visări;

                        Pe când ca profume pe blânda ei faţă

                        Plutesc sărutări.

 

                        Iar aeru-n munte, în vale vibrează

                        De tainici oftări;

                        Căci junele astfel din pieptu-i oftează

                        În dalbe cântări:

 

                        „Ah! ascultă, mândruliţă,

                        Drăguliţă,

                        Şoapta-mi blândă de amor,

                        Să-ţi cânt dulce, dulce tainic,

                        Cântul jalnic

                        Ce-ţi cântam adeseori.

 

                        De-ai fi, dragă, zefir dulce,

                        Care duce

                        Cu-al său murmur frunze, flori,

                        Aş fi frunză, aş fi floare,

                        Aş zburare

                        Pe-al tău sân gemând de dor;

 

                        De-ai fi noapte, aş fi lumină,

                        Blândă, lină,

                        Te-aş cuprinde c-un suspin

                        Şi în nunta de iubire,

                        În unire,

                        Naşte-am zorii de rubin;

 

                        De-aş fi, mândra, râuşorul,

                        Care dorul

                        Şi-l confie câmpului,

                        Ţi-aş spăla c-o sărutare,

                        Murmurare,

                        Crinii albi ai sânului!”

 

                        Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,

                        Fugarul uşor

                        Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă

                        Al negurii flor;

 

                        Vergina îl strânge pe-amantu-i mai tare

                        La sânu-i de crin,

                        Şi faţa-şi ascunde l-a lui sărutare

                        În păr ebenin.

 

                        Iar Eco îşi râde de blândele plângeri,

                        De junii amanţi,

                        Şi râul repetă ca cântul de îngeri

                        În repede danţ:

 

                        „De-aş fi, mândră, râuşorul,

                        Care dorul

                        Şi-l confie câmpului,

                        Ti-aş spăla c-o sărutare,

                        Murmurare,

                        Crinii albi ai sânului!”