Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Melancolie

                        Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,

                        Prin care trece albă regina nopţii moartă. –

                        O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie

                        Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,

                        În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,

                        Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!

                        Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,

                        Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;

                        Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var

                        Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.

                        Şi ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,

                        O cucuvaie sură pe una se aşează,

                        Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,

                        Şi străveziul demon prin aer când să treacă,

                        Atinge-ncet arama cu zimţii-aripii sale

                        De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.

                        Biserica-n ruină

                        Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână,

                        Şi prin ferestre sparte, prin uşi ţiuie vântul –

                        Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvântul –

                        Înăuntrul ei pe stâlpii-i, păreţi, iconostas,

                        Abia conture triste şi umbre au rămas;

                        Drept preot toarce-un greier un gând fin şi obscur,

                        Drept dascăl toacă carul sub învechitul mur.

                        ……………………………………………………………..

                        Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici –

                        Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,

                        Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas

                        Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.

                        În van mai caut lumea-mi în obositul creier,

                        Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;

                        Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,

                        Ea bate ca şi carul încet într-un sicriu.

                        Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură

                        Încet repovestită de o străină gură,

                        Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.

                        Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost

                        De-mi ţin la el urechea – şi râd de câte-ascult

                        Ca de dureri străine? Parc-am murit de mult.