Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

                        M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire,

                        Cu sărutări aprinse şi cu îmbrăţoşări!

                        Ştiai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o

                        Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezeşti.

                        Demonic-dureroasă era acea simţire –

                        Dureri iar nu plăcere a tale sărutări…

                        Şi pân-acum îmi pare că tu eşti un băiat

                        Ce-n haine de femeie şiret s-a îmbrăcat.

 

                        Şi Dumnezeu te ştie… Tu ai un sân frumos,

                        Tu ai o gură plină şi roşă voluptoasă;

                        Şi părul tău cel negru în unde de-abanos

                        Ajunge până la şale în unde luminoase;

                        Şi vorba ta e vie şi ochiul languros

                        Şi mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă;

                        Şi totuşi mi se pare că-n fire-ţi e-o greşeală

                        De împli al meu suflet c-o boare de răceală.

 

                        Şi ştii, nefericito, că ochiul tău m-atrage

                        Ca un magnet – şi totuşi în taină îl respinge.

                        Credeam întâia dată că te iubesc – şi-n urmă totuşi simt

                        Că sângele meu este duşman la al tău sânge.

                        Ah! cine m-a pus oare să-ţi spun într-un ceas rău

                        Că te iubesc… Iubirea de suflet nu te stinge

                        Cum stinge-astă simţire – ca şi o piază rea –

                        Suflarea, mintea, pieptul, singurătatea mea.

                        Dar am lăsat eu iute al fiinţei tale cerc.

                        Ca dintr-un somn magnetic eu m-am trezit îndată…

                        Prezenţa ta vreodată în viaţa-mi n-am să cerc –

                        Căci de o dureroasă beţie mă îmbată.

                        Nu ştiu nici ce gândiri am, nu ştiu nici unde merg

                        Şi simt că toată firea îmi e întunecată…

                        Ai fi ucis şi capul şi inima din mine

                        Dacă-n a tale laţuri eu m-aş fi prins mai bine.

 

                        Cuvântu-mi pentru tine nu avea înţeles,

                        Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc.

                        Cu cât-amărăciune îţi răspundeam ades,

                        Cum îmi plăcea în suflet ca să te fac să plângi

                        Şi printr-o nedreptate părea că mă răzbun

                        Dacă din a mea cauză plângeai tu vreodată.

                        Ah! sufletele noastre nu sunt de fel armonici

                        Şi sunt ca două note cu totul discordante…

 

                        Cu tine numai în lume putere-aş fără milă

                        Să fiu… Căci tu pe mine m-ai făcut slab şi moale,

                        Cu-a tale vorbe vane pierdut-am seri ori zile…

                        M-ai speriat adesea cu-a tale gânduri goale…

                        Dar nici nu eşti femeie… Un demon tu îmi pari,

                        Ce-ascunde foc din Tartar şi-o cumplită răceală.

                        Fără nici o armonie e toată viaţa ta;

                        Tu eşti cumplit de bună, cum eşti cumplit de rea.

 

                        Cum mulţămesc eu sorţii că am scăpat de tine,

                        Făr-a comite, doamnă, păcatul moştenit.

                        Azi iarăşi mă văd singur şi fericit şi bine!

                        Azi muza mea mă cată cu ochiul liniştit.

                        Acele nopţi turbate de doruri şi suspine

                        S-au dus ca un vis negru, sălbatec şi urât!

                        Azi iarăşi capu-n visuri eu îl cufund prin cărţi

                        Şi în tăcere îmblu prin norii cei deşerţi.

 

                        Şi în fereastră vântul cu degetele pare

                        Că bate lin şi dulce şi vâjâie încet;

                        Urechea iar îmi sună în linişte şi iară

                        Simt inima că-mi bate de-un dor învăpăiat!

                        În minte mi se-adună mii visuri zâmbitoare,

                        Căci nu te văd pe tine, ce crud le-ai speriat

                        Din tainica lor umbră… şi sufletu-ţi fierbinte

                        Abia-mi mai e o slabă aducere aminte…