Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Lasă-ţi lumea ta uitată

                        Lasă-ţi lumea ta uitată,

                        Mi te dă cu totul mie,

                        De ţi-ai da viaţa toată,

                        Nime-n lume nu ne ştie.

 

                        Vin’ cu mine, rătăceşte

                        Pe cărări cu cotituri,

                        Unde noaptea se trezeşte

                        Glasul vechilor păduri.

 

                        Printre crengi scânteie stele,

                        Farmec dând cărării strâmte,

                        Şi afară doar de ele

                        Nime-n lume nu ne simte.

 

                        Părul tău ţi se desprinde

                        Şi frumos ţi se mai şede,

                        Nu zi ba de te-oi cuprinde,

                        Nime-n lume nu ne vede.

 

                        Tânguiosul bucium sună,

                        L-ascultăm cu-atâta drag,

                        Pe când iese dulcea lună

                        Dintr-o rarişte de fag.

 

                        Îi răspunde codrul verde

                        Fermecat şi dureros,

                        Iară sufletu-mi se pierde

                        După chipul tău frumos.

 

                        Te desfaci c-o dulce silă,

                        Mai nu vrei şi mai te laşi,

                        Ochii tăi sunt plini de milă,

                        Chip de înger drăgălaş.

 

                        Iată lacul. Luna plină,

                        Poleindu-l, îl străbate;

                        El, aprins de-a ei lumină,

                        Simte-a lui singurătate.

 

                        Tremurând cu unde-n spume,

                        Între trestie le sfarmă

                        Şi visând o întreagă lume

                        Tot nu poate să adoarmă.

 

                        De-al tău chip el se pătrunde

                        Ca oglinda îl alege –

                        Ce priveşti zâmbind în unde?

                        Eşti frumoasă, se-nţelege.

 

                        Înălţimile albastre

                        Pleacă zarea lor pe dealuri,

                        Arătând privirii noastre

                        Stele-n ceruri, stele-n valuri.

 

                        E-un miros de tei în crânguri,

                        Dulce-i umbra de răchiţi,

                        Şi suntem atât de singuri

                        Şi atât de fericiţi!

 

                        Numai luna printre ceaţă

                        Varsă apelor văpaie,

                        Şi te află strânsă-n braţe,

                        Dulce dragoste bălaie.