Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Junii corupţi

                        La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,

                        Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,

                        Blestemul îl invoc;

                        Blestemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,

                        Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară

                        Cu fierul ars în foc.

 

                        Deşi ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată

                        În preajma minţii voastre de patimi îmbătată,

                        De-al patimilor dor;

                        În preajma minţii voastre ucisă de orgie,

                        Şi putredă de spasmuri, şi arsă de beţie,

                        Şi seacă de amor.

 

                        O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite,

                        În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite

                        De sânge putrezit;

                        Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată

                        De braţele slăbite, puterea leşinată

                        A junelui cănit.

 

                        Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă?

                        Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi minţă,

                        O, oameni morţi de vii!

                        Să vă admir curajul în vinure vărsate,

                        În sticle sfărâmate, hurii neruşinate

                        Ce chiuie-n orgii?

 

                        Vă văd lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,

                        Suflând din gură boala vieţii ce-aţi urmat-o,

                        Şi arşi pân-în rărunchi;

                        Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiară,

                        Cum linguşiţi privirea cea stearpă şi amară,

                        Cum cădeţi în genunchi!

 

                        Sculaţi-vă! căci anii trecutului se-nşiră,

                        În şiruri triumfale stindardul îl resfiră,

                        Căci Roma a-nviat;

                        Din nou prin glorii calcă, cu faţa înzeită,

                        Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,

                        Poporul împărat.

 

                        Sculaţi-vă! căci tromba de moarte purtătoare

                        Cu glasul ei lugubru răcneşte la popoare

                        Ca leul speriat;

                        Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,

                        Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,

                        Ci-aievea s-a serbat.

 

                        Încingeţi-vă spada la danţul cel de moarte,

                        Aci vă poarte vântul, cum ştie să vă poarte

                        A ţopăi în joc!

                        Aci vă duceţi valuri în mii batalioane,

                        Cum în păduri aprinse, mânat în uragane,

                        Diluviul de foc.

 

                        Vedeţi cum urna crapă, cenuşa reînvie,

                        Cum murmură trecutul cu glas de bătălie

                        Poporului roman;

                        Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate,

                        Şi frunţile cărunte le nalţă de departe

                        Un Cezar, un Traian.

 

                        Cad putredele tronuri în marea de urgie,

                        Se sfarmă de odată cu lanţul de sclavie

                        Şi sceptrele de fier;

                        În două părţi infernul portalele-şi deschide,

                        Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde

                        Tiranilor ce pier!

 

                        În darn răsună vocea-mi de eco repezită,

                        Vă zguduie arama urechea amorţită

                        Şi simţul leşinat;

                        Virtutea despletită şi patria-ne zeie

                        Nu pot ca să aprinză o singură scânteie

                        În sufletu-ngheţat.

 

                        Şi singur stau şi caut, ca uliul care cată

                        În inima junimii de viaţa-i dezbrăcată

                        Un stârv spre-a-l sfâşia;

                        Ca pasărea de zboru-i din ceruri dezmeţită,

                        Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încreţită

                        Un trăsnet ar purta.

 

                        Dar cel puţin nu spuneţi că aveţi simţiminte,

                        Că-n veci nu se îmbracă în veştede veştminte

                        Misteriul cel sânt;

                        Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,

                        Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,

                        Ca râsul la mormânt.