Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Horia

                        Să priveasc-Ardealul Lunii i-e ruşine

                        Că-a robit copiii-i pe sub mâni străine.

 

                        Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceaţă,

                        Îşi ascunde tristă galbena ei faţă.

 

                        Horia pe-un munte falnic stă călare:

                        O coroană sură munţilor se pare,

 

                        Iar Carpaţii ţepeni îngropaţi în nori

                        Îşi vuiau prin tunet gândurile lor.

 

                        – Eu am – zise-un tunet – suflet mare, greu,

                        Dar mai mare suflet bate-n pieptul său;

 

                        Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,

                        Dară a lui nume mai mult o să ţie.

 

                        – Nalţi suntem noi munţii – zise-un vechi Carpat –

                        Dar el e mai mare, că ni-i împărat.

 

                        Atunci luna iese norilor regină,

                        Fruntea lui cea pală roşu o-nsenină,

 

                        Galbenele-i raze încing fruntea-i rece,

                        Că părea din munte diadem de rege.

 

                        Şi un stol de vulturi muntele-nconjor,

                        Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor,

 

                        Când în miezul nopţii, cununat cu nimb,

                        Fulgere aruncă sus de pe Olimp.