Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Floare albastră

                        – „Iar te-ai cufundat în stele

                        Şi în nori şi-n ceruri nalte?

                        De nu m-ai uita încalte,

                        Sufletul vieţii mele.

 

                        În zadar râuri în soare

                        Grămădeşti-n a ta gândire

                        Şi câmpiile Asire

                        Şi întunecata mare;

 

                        Piramidele-nvechite

                        Urcă-n cer vârful lor mare –

                        Nu căta în depărtare

                        Fericirea ta, iubite!”

 

                        Astfel zise mititica,

                        Dulce netezindu-mi părul.

                        Ah! ea spuse adevărul;

                        Eu am râs, n-am zis nimica.

 

                        – „Hai în codrul cu verdeaţă,

                        Und-isvoare plâng în vale,

                        Stânca stă să se prăvale

                        În prăpastia măreaţă.

 

                        Acolo-n ochiul de pădure,

                        Lângă trestia cea lină

                        Şi sub bolta cea senină

                        Vom şedea în foi de mure.

 

                        Şi mi-i spune-atunci poveşti

                        Şi minciuni cu-a ta guriţă,

                        Eu pe-un fir de romăniţă

                        Voi cerca de mă iubeşti.

 

                        Şi de-a soarelui căldură

                        Voi fi roşie ca mărul,

                        Mi-oi desface de-aur părul,

                        Să-ţi astup cu dânsul gura.

 

                        De mi-i da o sărutare,

                        Nime-n lume n-a s-o ştie,

                        Căci va fi sub pălărie –

                        Ş-apoi cine treabă are!

 

                        Când prin crengi s-a fi ivit

                        Luna-n noaptea cea de vară,

                        Mi-i ţine de subsuoară,

                        Te-oi ţine de după gât.

 

                        Pe cărare-n bolţi de frunze,

                        Apucând spre sat în vale,

                        Ne-om da sărutări pe cale,

                        Dulci ca florile ascunse.

 

                        Şi sosind l-al porţii prag,

                        Vom vorbi-n întunecime;

                        Grija noastră n-aib-o nime,

                        Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?”

 

                        Înc-o gură – şi dispare…

                        Ca un stâlp eu stam în lună!

                        Ce frumoasă, ce nebună

                        E albastra-mi, dulce floare!

 

                        ……………………

 

                        Şi te-ai dus, dulce minune,

                        Ş-a murit iubirea noastră –

                        Floare-albastră! floare-albastră!

                        Totuşi este trist în lume!