Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Filosofia copilei

                        Glasul plăcerii dulce iubit

                        Cheamă gândirea pe a mea frunte,

                        Ce zboară tainic ca şi o luntre

                        În oceanu-i nemărginit.

 

                        Stelele toate angeli îi par,

                        Angeli cu aripi strălucitoare,

                        A căror inimi tremurătoare

                        Candele d-aur nouă mi-apar.

 

                        Falnică-i pare legea Creării,

                        Lumi ce de focuri în lumi înot,

                        Candele aprinse lui Zebaot,

                        Ce ard topirii şi reînvierii.

 

                        Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce

                        Îi pare legea de a iubi,

                        Fără ea nu e de a trăi,

                        Fără ea omul ca stins se duce.

 

                        De-aceea nu voi ca eu să fiu

                        Pală idee-a Dumnezeirii,

                        Şotă copilă a nesimţirii,

                        Foc mort ce pare a arde viu.

 

                        Ci voi să-mi caut pe-ntinsa lume

                        O frunte albă să o dezmierd

                        Şi-n ea gândirea mea să o pierd,

                        Cum pierde-un ecou pribeagul nume.

 

                        Să-ncunun capul unui iubit

                        Cu vise d-aur în rai ţesute,

                        Până ce ginii necunoscute

                        Mi-ar rumpe lanţul d-a fi trăit.