Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Egiptul

                        Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,

                        Peste el cerul d-Egipt, desfăcut în foc şi aur;

                        Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc,

                        Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,

                        Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,

                        Alte roşii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng.

 

                        Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,

                        Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,

                        Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.

                        Înecat de veşnici visuri, răsărit din sfinte-izvoare,

                        Nilul mişc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară

                        Către marea liniştită, ce înecă a lui dor.

 

                        De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;

                        Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice,

                        Mur pe mur, stâncă pe stâncă – o cetate de giganţi –

                        Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie!

                        Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,

                        I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ

 

                        Şi să pară răsărită din visările pustiei,

                        Din năsipuri argintoase în mişcarea vijeliei,

                        Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald

                        Ş-aruncat în depărtare… Colo se ridic trufaşe

                        Şi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe,

                        Racle ce încap în ele epopeea unui scald.

 

                        Se-nserează… Nilul doarme şi ies stelele din strungă,

                        Luna-n mare îşi aruncă chipul şi prin nori le-alungă.

                        Cine-a deschis piramida şi înăuntru a intrat?

                        Este regele: în haină de-aur roş şi pietre scumpe

                        El intră să vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe

                        A lui suflet când priveşte peste-a vremurilor vad.

 

                        În zadar guvernă regii lumea cu înţelepciune.

                        Se-nmulţesc semnele rele, se-mpuţin faptele bune;

                        În zădar caut-al vieţii înţeles nedezlegat.

                        Iese-n noapte… ş-a lui umbră lungă-ntins se desfăşoară…

                        Pe-ale Nilului lungi valuri. – Astfel pe-unde de popoare

                        Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat…

 

                        Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,

                        Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde

                        Par a fi snopi gigantici de lungi suliţe de-argint,

                        Toat-a apei, a pustiei şi a nopţii măreţie

                        Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăţie,

                        Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint.

 

                        Râul sfânt ne povesteşte cu-ale undelor lui gure

                        De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure,

                        Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor.

                        Palmii risipiţi în crânguri, auriţi de-a lunii rază,

                        Nalţă zveltele lor trunchiuri. – Noaptea-i clară, luminoasă,

                        Undele visează spume, cerurile-nşiră nori.

 

                        Şi în templele măreţe – colonade-n marmuri albe,

                        Noaptea zeii se preumblă în vestmintele lor dalbe,

                        Şi al preoţilor cântec sună-n harfe de argint;

                        Şi la vântul din pustie, la răcoarea nopţii brună,

                        Piramidele, din creştet, aiurind şi jalnic sună;

                        Şi sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.

 

                        În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.

                        Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur,

                        Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun.

                        El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuite

                        Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite

                        Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos şi bun.

 

                        Şi se poate că spre răul unei ginţi efeminate,

                        Regilor pătaţi de crime, preoţimii desfrânate,

                        Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors;

                        Ş-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,

                        Astupând cu el oraşe, ca gigantice sicriuri

                        Unei ginţi, ce fără viaţă-ngreuia pământul stors.

 

                        Uraganu-acum aleargă pân’ ce caii lui îi crapă;

                        Şi în Nil numai deşertul nisipişul şi-l adapă,

                        Aşternându-l peste câmpii cei odată înfloriţi.

                        Memphis, Teba, ţara-ntreagă acoperită-i de ruine,

                        Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine,

                        Sorind viaţa lor de basme prin câmpie nisipiţi.

 

                        Dar ş-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,

                        Noaptea flamingo cel roşu, apa-ncet, încet pătrunde,

                        Ş-acum luna arginteşte tot Egiptul antic;

                        Ş-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,

                        Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,

                        Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.

 

                        Ş-atunci Memphis se înalţă, argintos gând al pustiei,

                        Închegare măiestrită din suflarea vijeliei…

                        Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,

                        Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate-n flori şi stele

                        De oraşul care iese din pustiile de jele;

                        Din pământ şi de sub mare, s-aud sunete ce cresc.

 

                        Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte;

                        Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte;

                        Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,

                        Ce cu oraşele-i deodată se trezeşte şi se duce

                        Sus în curţile din Memphis, unde-n săli lumină luce;

                        Ei petrec în vin şi-n chiot orice noapte pân-în zori.