Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Din Odiseea

                        Spune-ne, muză divină, de mult iscusitul bărbat, ce

                        Lung rătăci după ce-au dărâmat Triada cea sfântă.

                        Multe cetăţi de oameni văzu şi datini deprinse,

                        Multe-n inima lui supărări pe mare avut-au,

                        Chibzuind pentru sufletul lui, alor săi înturnare.

                        Dar pe tovarăşi el nu mântui cu toat-a lui grijă.

                        Singuri ei gătiră pieirea prin fărădelege,

                        Căci, nebuni, ei boii-au tăiat luminosului fiu al

                        Lui Hyperion, încât le luă a-ntoarcerii ziuă –

                        De-aste vorbeşte-ne asemeni puţin a Cronidului fiică.

                        Toţi ceilalţi precât de pieire-au scăpat, pre acasă

                        Ei erau, mântuiţi de războaie şi de apele mării.

                        Numai pre el, doritul de patrie şi de soţie

                        Nimfa măreaţă-l oprea, minunata zână Calipso-n

                        Peştera cea boltită, râvnind de bărbat ca să-l aibă.

                        În rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi,

                        De când zeii întoarcerea-n ţară îi rânduise

                        În Itaca şi tot de nevoie el mântuit nu-i

                        La iubiţii lui. Toţi zeii-l plâng. Poseidon

                        Singur ţine mânie într-una el lui Odisseus,

                        Celui de-o samă cu zeii, înainte de-a ajunge în ţară-i.