Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Despărţire

                        Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?

                        Te-aş cere doar’ pe tine, dar nu mai eşti a ta;

                        Nu floarea vestejită din părul tău bălai,

                        Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.

 

                        La ce simţirea crudă a stinsului noroc

                        Să nu se sting’ asemeni, ci ‘n veci să stea pe loc?

                        Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:

                        La ce statornicia părerilor de rău,

                        Când prin această lume să trecem ne e scris

                        Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?

                        La ce de-acu ‘nainte tu grija mea s’o porţi?

                        La ce să măsuri anii ce zboară peste morţi?

                        Tot una-i dacă astăzi sau mâne o să mor,

                        Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,

                        Când voi să uiţi norocul visat de amândoi.

                        Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,

                        Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,

                        Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

                        Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi –

                        Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi?

                        Cu faţa spre părete mă lasă prin străini,

                        Să ‘ngheţe sub pleoape a ochilor lumini,

                        Şi când se va întoarce pământul în pământ,

                        Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?

                        Cântări tânguitoare prin zidurile reci

                        Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;

                        Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,

                        Să-mi spuie al tău nume pe închisele-mi pleoape,

                        Apoi – de vor – m’arunce în margine de drum…

                        Tot îmi va fi mai bine ca ‘n ceasul de acum.

                        Din zare depărtată răsar’ un stol de corbi,

                        Să ‘ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,

                        Răsar’ o vijelie din margini de pământ,

                        Dând pulberea-mi ţărânei şi inima-mi la vânt…

 

                        Ci tu rămâi în floare ca luna lui April,

                        Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,

                        Din cât eşti de copilă să ‘ntinereşti mereu,

                        Şi nu mai şti de mine, că nu m’oi şti nici eu.