Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Cine-i?

                        Norul ţipă, dunii latră,

                        Marea se zvârcole-n veci,

                        Prin scheletele de piatră,

                        Ce-n natura cea maratră,

                        Stau bătrâne, slabe, seci.

 

                        În castelul trist şi mare,

                        Ce se nalţă rece, sur,

                        Cu fantasticul lui mur,

                        Printre stânci cu poala-n mare

                        Şi cu fruntea-n cer de-azur;

 

                        În castel izbind de nouri,

                        Stă-n fereastra ca un arc,

                        Într-a mării lungi ecouri,

                        Faţa-n văl de gând şi nouri –

                        Al serafilor monarc.

 

                        Un monarc cu faţa pală

                        Şi cu păr de-un aur blond,

                        Iar în ochiu-i, vagabond,

                        Vezi lumina matinală –

                        Stele-albastre fără fund.

 

                        Cine-i îngerul pe maluri,

                        Ce visează în castel,

                        Când al mării vis rebel

                        Sfarmă lumile-i de valuri

                        De pământul eternel?

 

                        Cine-i zâna fără nume

                        Ce priveşte tot în veci,

                        Printre stânci de pietre seci,

                        Cum se scutură de spume

                        Ale mării unde reci?

 

                        Ea priveşte ca o lună

                        Dintr-un nor de piatră, sur,

                        Ce-o întunecă-mprejur

                        Cerul norii îşi adună

                        Şi castelul l-înconjur.