Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Când te-am văzut, Verena…

                        Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi

                        Zăvor voi pune minţii-mi, simţirii mele lacăt,

                        Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt

                        Prin uşile gândirii, cămara tristei inimi.

 

                        Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug

                        Al gândurilor sânge şi sufletu-n cântare-mi;

                        Şi nu voiam a vieţii iluzie s-o sfarmi

                        Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleşug.

 

                        Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbeşti, că tac:

                        Eu idolului mândru scot ochii blânzi de şarpe,

                        La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe,

                        De cărnurile albe eu fălcile-ţi dezbrac.

 

                        Şi pielea de deasupra şi buzele le tai.

                        Hidoasa căpăţână de păru-i despoiată,

                        Din sânge şi din flegmă scârbos e închegată.

                        O, ce rămase-atuncea înaintea minţii-mi? Vai!

 

                        Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deşi,

                        Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vreodinioară;

                        Pentru că porţi pe oase un obrăzar de ceară,

                        Păreai a fi-nceputul frumos al unui leş.

 

                        Oricât fii mlădioasă, oricum fie-al tău port,

                        Şi blândă ca un înger de-ai fi cântat în psalme,

                        Sau dacă o heteră jucând băteai din palme,

                        Priveam deopotrivă c-un rece ochi de mort.

 

                        De dulcea iscodire eu mă feream în laturi.

                        În veci cătam în suflet mânia s-o întărt,

                        Ca lumea ş-a ei chipuri să-mi pară vis deşert

                        De muiereşti cuvinte şi lunecoase sfaturi.

 

                        Uşor te biruieşte poftirea frumuseţii,

                        Ziceam – şi o privire din arcul cel cu gene

                        Te-nvaţă crud durerea fiinţei pământene

                        Şi-n inimă îţi bagă el viermele vieţii.

 

                        Venin e sărutarea păgânei zâne Vineri,

                        Care aruncă-n inimi săgeţile-ndulcirii,

                        Dezbărbătează mintea cu vălul amăgirii –

                        Deci în zădar ţi-i gura frumoasă, ochii tineri.

 

                        Decât să-ntind privirea-mi, ca mâni fără de trup,

                        Să caut cu ei dulcea a ochilor tăi vrajă,

                        În porţile acestea mi-oi pune mâna strajă,

                        De nu atunci din frunte-mi mai bine să mi-i rup.