Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Călin Nebunul

                        Fost-a împărat odată şi trei fete el avea

                        Cât puteai privii la soare, da la ele ca mai ba.

                        Una decât alta este mai frumoasă de poveste,

                        Dar din ele – acuma două mai era cum mai era,

                        Nu că doar ai pute spune cum că – a fost aşa ş-aşa,

                        Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat

                        Nu ajung la frumuseţea ăstor fete de-mpărat.

                        Dar deşi nu-ţi poţi da vorba despre ele cu cuvântul,

                        Mintea tot le – atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul,

                        Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare,

                        E o floare de pe mare, cine-i cată-n faţă moare.

                        Mulţi feciori de împăraţi, de războinici lăudaţi

                        Le-au cerut ca s-o li-o dea, ca cu chipul de femeie

                        Să-mpodoabe c-o icoană viaţa lor cea năzdrăvană,

                        Da-mpăratul nici gândeşte să le dea – aşa comoară,

                        Ale casei lui mai mândre şi mai trainice odoare.

 

                        Da-ntr-o sară-n drum de ţară cine dealul mi-l coboară?

                        Trei feciori voinici de frunte ca trei şoimi voinici de munte,

                        Vin în zale îmbrăcaţi, pe cai negri – ncălecaţi,

                        Spiţelaţi, uşori ca vântul, de-o frumseţe întunecoasă,

                        Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase.

                        Dar mai bine – ar fi să-i ceară tot bielşugul de pe ţară!

                        Şi ce nu se pun de-i cer trei luceferi de pe cer!

                        De-ar pute, de n-ar putea, trei luceferi el li-ar da,

                        Dară fetele lui ba. Unu – atunci din ei s-a dus

                        Şi în noaptea cea senină ca să fluiere s-a pus,

                        Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vânt – da ce-i de vânt?

                        Vine-o ploaie de şivoaie şi furtună pe pământ

                        Şi în nori hrăniţi de fulger şi pin râuri de scântei.