Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Basmul ce i l-aş spune ei

                        O, dă-mi arpa de aramă

                        Şi mi-o pune-n braţul stâng,

                        Ochii tăi se plec cu teamă,

                        Tu roşeşti – glasu-mi te cheamă,

                        Coardele încet te plâng!

                        Vino dar, palidă zână,

                        Pune faţa pe-al meu piept,

                        Gâtul tău pe braţu-mi drept,

                        Tu, a ochilor lumină,

                        Mă iubeşti, tu? Spune drept!

 

                        Mă iubeşti! Surâzi şireată

                        Şi îţi pleci ochii în jos!

                        O, lumină prea curată,

                        De-ai cunoaşte vreodată

                        Sufletul meu dureros;

                        De ai şti, palide înger,

                        Cât de mult te iubesc eu,

                        Câte nopţi de-amor şi rău

                        Am vegheat zdrobit de plângeri,

                        Scumpa mea, odorul meu!

 

                        O, atunci mi-ai cere seama

                        Ca să-ţi spun câte-am visat,

                        M-ai fixa fără de teamă,

                        Ai da-ncet neagra maramă

                        De pe păru-ţi blond, curat;

                        Netezind cu mâna-ţi albă

                        Tâmpla ta – tu m-ai privi,

                        Cu durere mi-ai zâmbi,

                        Eu, jucându-mă cu salba

                        De pe sânii-ţi, aş vorbi.

 

                        Şi ţi-aş spune, a mea iubită,

                        Că de mult eu te-am cătat;

                        În cărarea tăinuită,

                        Prin dumbrava înverzită,

                        Ori prin codrii cei de brad,

                        Lângă cântul de izvoare,

                        Printre stâncile de fier

                        Ce străbat norii din cer,

                        Într-a peşterii răcoare,

                        Într-a nopţilor mister.

 

                        Te vedeam cu a mea minte;

                        Şi acum când te-am găsit

                        Pare-mi că-mi aduc aminte

                        Cum că-n vremi de mai înainte

                        Te-am văzut şi te-am iubit –

                        Să-ţi spun unde… într-o seară

                        Am visat un vis frumos…

                        Pe un nour luminos

                        Am văzut la cer o scară

                        Ridicându-se de jos.

 

                        Într-a cerului mărire

                        Scara de-aur se pierdea,

                        Iar pe-un tron de nemurire,

                        Tron de-argint şi strălucire,

                        Maica Domnului zâmbea;

                        Iar pe schiţele de scară

                        Îngeri stau treptat… treptat,

 

                        Cu chip blând şi luminat

                        Şi pe lire sunătoare,

                        Cântau dulce şi curat.

 

                        La picioarele Mariei

                        Îngenuncheat pe-un nor de-argint,

                        Alb ca lebăda pustiei,

                        Blând ca glasul poeziei,

                        Sta un înger cugetând;

                        Şi-a luat arpa-i de-aur

                        Şi trecând mâna pe ea

                        A-nceput a răsuna

                        Raiul… luncile-i de laur

                        De-un blând Ave Maria.

 

                        Acel înger!… Faţa pală,

                        Ochiul negru, păr bălai,

                        L-am văzut – o stea regală,

                        O lumină triumfală –

                        Şi de-atunci îl iubesc, vai!…

                        L-am cătat în astă lume

                        Pân-ce viaţa-mi se pierdu,

                        Sufletu-mi se abătu…

                        Ş-atunci te-am văzut: minune!

                        Acel înger ai fost tu.

 

                        Când ai lăsat cerul, dragă?

                        De ce-n lume ai venit?

                        Ai ştiut că viaţa-ntreagă

                        Trista-mi inimă pribeagă

                        Tot pe tine te-a iubit?

                        Ai ştiut cine te-aşteaptă

                        Şi-ai venit să răsplăteşti

                        Lungi durerile-mi lumeşti,

                        Cu zâmbirea-ţi înţeleaptă

                        Şi cu ochii tăi cereşti.