Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Aveam o muză

                        Aveam o muză, ea era frumoasă,

                        Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

                        Poţi ca să vezi icoana radioasă,

                        În strai de-argint a unui elf de nea!

                        Păr blond deschis, de aur şi mătase,

                        Grumazii albi şi umeri acoperea,

                        Un strai de-argint strâns de-un colan auros

                        Strângea mijlocul ei cel mlădios!

 

                        Şi talia-i ca-n marmură săpată

                        Strălucea albă-n transparentul strai,

                        Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,

                        Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;

                        Abia se ţine haina cea bogată

                        Prinsă uşor cu un colan de pai,

                        Astfel adesea mă găsea veghind

                        Nori străbătea o umbră de argint.

 

                        Crinul luminii strălucea în mână

                        Reflectând dulce mândrul ei obraz,

                        Razele dulci loveau faţa-i senină,

                        Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;

                        Părul lucea ca auru-n lumină,

                        Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,

                        Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur

                        Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

 

                        O dată-n viaţa-i muritorul vede

                        În visul său un chip aşa d-ales!

                        Eu… fericit c-amantul blondei Lede,

                        Nebun de-amor, eu o vedeam ades,

                        Venea-n singurătatea mea pe îndelete,

                        Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,

                        De pe-umeri haina-i luneca uşor –

                        Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.

 

                        Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,

                        De-a-şi simţi inima bătând cu dor,

                        Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,

                        Ca graiul ei să tremure uşor,

                        Să văd privirea veselă şi plânsă,

                        Să aud glasu-ntunecat de-amor

                        Şi la ureche dulce să-i repet

                        Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.

 

                        O, îmi şopteşte numa-n dulci cuvinte

                        Neînţelese, pline de-nţeles,

                        O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,

                        Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,

                        Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte

                        C-un înger eşti ce fu din cer trimes,

                        Ca să mângâi junia mea bogată

                        Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

 

                        S-apropia, în aer suspendată,

                        Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,

                        Priveam în sus la faţa-i luminată,

                        La gura-i mică care surâdea –

                        Din ochi albaştri raza-ntunecată,

                        Plină de-amor în ochiul meu cădea,

                        Talia ei subţire-n colan strânsă

                        Tremura scump de braţul meu cuprinsă.

 

                        Ea a murit. – Am îngropat-o-n zare.

                        Sufletul ei de lume este plâns. –

                        Am sfărmat arfa – şi a mea cântare

                        S-a înăsprit, s-a adâncit – s-a stins.

                        Îmi plac a nopţii turburate oare,

                        Îmi place de dureri să fiu învins;

                        O, de-aş orbi, de-aş amuţi odată,

                        Că-n lume nu văd lumea căutată!

 

                        Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,

                        De care gându-mi vultur s-acăţa;

                        N-aud a mării înmiite-ecouri,

                        Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;

                        În codri-antici n-aud muget de bouri,

                        Trezind zilele vechi în mintea mea,

                        Codrul din munţi, râul din vale-mi tace –

                        De ce nu pot în praf a mă preface!