Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Atât de fragedă…

                        Atât de fragedă, te-asemeni

                        Cu floarea albă de cireş,

                        Şi ca un înger dintre oameni

                        În calea vieţii mele ieşi.

 

                        Abia atingi covorul moale,

                        Mătasea sună sub picior,

                        Şi de la creştet până-n poale

                        Pluteşti ca visul de uşor.

 

                        Din încreţirea lungii rochii

                        Răsari ca marmura în loc –

                        S-atârnă sufletu-mi de ochii

                        Cei plini de lacrimi şi noroc.

 

                        O, vis ferice de iubire,

                        Mireasă blândă din poveşti,

                        Nu mai zâmbi! A ta zâmbire

                        Mi-arată cât de dulce eşti,

 

                        Cât poţi cu-a farmecului noapte

                        Să-ntuneci ochii mei pe veci,

                        Cu-a gurii tale calde şoapte,

                        Cu-mbrăţişări de braţe reci.

 

                        Deodată trece-o cugetare,

                        Un văl pe ochii tăi fierbinţi:

                        E-ntunecoasa renunţare,

                        E umbra dulcilor dorinţi.

 

                        Te duci, ş-am înţeles prea bine

                        Să nu mă ţin de pasul tău,

                        Pierdută vecinic pentru mine,

                        Mireasa sufletului meu!

 

                        Că te-am zărit e a mea vină

                        Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,

                        Păşi-va visul de lumină

                        Tinzându-mi dreapta în deşert.

 

                        Şi să-mi răsari ca o icoană

                        A pururi verginei Marii,

                        Pe fruntea ta purtând coroană –

                        Unde te duci? Când o să vii?