Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Amicului F. I.

                        Visuri trecute, uscate flori

                        Ce-aţi fost viaţa vieţii mele,

                        Când vă urmam eu, căzânde stele.

                        Cum ochiul urmă un meteor,

 

                        V-aţi dus cu anii, ducu-vă dorul.

                        Precum cu toamna frunzele trec;

                        Buza mi-e rece, sufletul sec,

                        Viaţa mea curge uitând izvorul.

 

                        Candela ştersei d-argint icoane

                        A lui Apolon, crezului meu,

                        Mă topesc tainic, însă mereu

                        De ale patimilor orcane.

 

                        Sau ca un nour gonit de vânt,

                        Alerg pe calea vieţii mele,

                        O buhă care, ţipând a jele,

                        Bântuie urma unui mormânt.

 

                        Viaţa-mi se scurge ca şi murmura

                        Ce-o suflă-un crivăţ printre pustii,

                        Mă usc ca crucea pusă-n câmpii

                        Şi de blesteme mi-e neagră gura.

 

                        Îmi târăsc soarta ca un vultur

                        Ce îşi târăşte aripa frântă,

                        Viscolul iernii moarte îi cântă,

                        Moarte, îi râde tot de-mprejur.

 

                        Am uitat mamă, am uitat tată,

                        Am uitat lege, am uitat tot;

                        Mintea mi-e seacă, gândul netot.

                        Pustiul arde-n inima-mi beată.

 

                        Numai prin caos tu îmi apari,

                        Cum printre valuri a navei velă,

                        Cum printre nouri galbena stelă,

                        Prin neagra noapte cum un fanar.

 

                        Te văd adesea frunte senină

                        Ca şi gândirea lui Dumnezeu,

                        Sufletu-ţi arde-n sufletul meu

                        C-o flamă dulce, tainică, lină.

 

                        Gândind la tine nu voi să mor,

                        Îmi blastăm însuşi eu mântuirea,

                        Orb, nebun, care blastămă firea,

                        Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor.

 

                        Dar dacă gândul zilelor mele

                        Se stinse-n mintea lui Dumnezeu,

                        Şi dacă pentru sufletul meu

                        Nu-i loc aicea, ci numa-n stele:

 

                        Voi, când mi-or duce îngerii săi

                        Palida-mi umbră în albul munte,

                        Să-mi pui cununa pe a mea frunte

                        Şi să-mi pui lira de căpătâi.